Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 3:04:49
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Vârful crizei nu a fost atins


28 iulie 2012

banciMajoritatea managerilor români estimează că vârful crizei nu a fost atins, iar mai mult de 50% văd posibilă o nouă recesiune în România, cel mai mare risc fiind considerat cursul de schimb, în contextul devalorizării semnificative a monedei naţionale din ultimul timp, potrivit Roland Berger. Concluziile reies din cel mai recent studiu Roland Berger Strategy Consultants care reflectă modul în care managerii percep criza datoriilor suverane şi efectele acesteia asupra accesului la finanţare şi economiei reale. Rezultatele studiului din România, realizat în zece ţări din Europa, sunt prezentate comparativ cu cele din Germania. Astfel, dacă managerii germani tind să fie mai optimişti, cei români se aşteaptă la un impact major al crizei datoriilor publice asupra economiei noastre. 80% dintre managerii români intervievaţi estimează că vârful crizei încă nu a fost atins. În acelaşi timp, aşteptările privind economia românească rămân moderate, majoritatea estimând o creştere PIB de 1%-2% în 2013 - nivel mai scăzut decât în Germania.

Se prevede o înrăutăţire a situaţiei actuale

În medie, managerii români tind să fie mai preocupaţi de impactul crizei datoriilor publice asupra economiei româneşti şi asupra companiilor lor, o majoritate clară a respondenţilor români (54%) văd posibilă, şi chiar probabilă, o nouă recesiune în România. Prin comparaţie, 70% dintre managerii germani nu percep un astfel de risc. Se prevede aşadar o înrăutăţire a situaţiei actuale şi o reducere a activităţii economice, mai ales în ceea ce priveşte restrângerea creditării şi reducerea exporturilor intra-europene. În România în mod special, teama creşterii şomajului este mare. În ciuda valului general de incertitudine însă, peste 60% dintre cei chestionaţi în ambele ţări aşteaptă creşteri de peste 10% pentru propriile companii, mult mai mult aşadar decât pentru cele două economii în întregul lor.

Companiile româneşti sunt pregătite pentru o nouă criză

Analizând sectoarele de activitate, serviciile financiare sunt cele mai afectate de criza datoriilor publice atât în România, cât şi în Germania. În România însă, sectorul construcţiilor, precum şi retailul, bunurile de consum şi industria auto par să fie considerabil mai afectate. Energia şi utilităţile, sectorul farmaceutic şi media par să fie cele mai stabile în faţa crizei. De asemenea, spre deosebire de managerii germani, majoritatea celor români consideră că Grecia va părăsi zona euro, însă nu există o teamă generalizată de destrămare a monedei unice. Când vine vorba de finanţare, deşi atât managerii români, cât şi cei germani fac faţă aceloraşi provocări, perspectivă din România este totuşi mai sumbră decât în Germania. Mai mult de jumătate dintre companiile româneşti şi mai mult de două treimi dintre cele germane se consideră bine pregătite pentru o scădere a activităţii economice sau pentru o nouă criză în 2012, raportat la competitorii lor. Spre comparaţie, în 2011, 52% din cei chestionaţi în România şi 66% dintre cei din Germania au indicat că au fost ajutaţi semnificativ de criză economică din 2008/2009 în a-şi îmbunătăţi competitivitatea pe termen lung prin restructurări. Astfel, în cazul unei încetiniri a activităţii sau apariţiei unei crize de lichiditate sau monetare, 58% din companiile româneşti sunt de părere că sunt bine sau foarte bine poziţionate.

Riscul valutar are cel mai mare impact

În ceea ce priveşte potenţialele obstacole în calea creşterii, deşi a scăzut în importanţă, lipsa de personal calificat rămâne cea mai mare provocare în ambele ţări. Între timp, teama privind un acces dificil la finanţare a crescut considerabil pe parcursul ultimului an. Pe lângă acţiunile de stimulare a creşterii vânzărilor, reducerile de costuri şi programele de creştere a eficienţei, o mai bună gestionare a riscului se află, de asemenea, printre principalele priorităţi din România. De aceea, acţiunile de restructurare sunt în continuare în centrul atenţiei managerilor, problemele de lichiditate având o importanţă specială. Când vine vorba de gestionarea riscului, deşi riscurile legate de preţul materiilor prime sunt considerate ca fiind deosebit de importante, riscul valutar este totuşi văzut ca având impact pe o scară mai largă. În România, situaţia s-a inversat faţa de 2011, în condiţiile în care riscul legat de materiile prime s-a menţinut stabil, în timp ce riscul legat de cursul de schimb a crescut semnificativ în importanţă (78% în 2012 faţă de 48% în 2011). Această preocupare se explică în principal pe fondul recentei devalorizări a monedei naţionale, cauzate de criză de încredere indusă de instabilitatea politică internă şi impactul crescut al crizei datoriilor publice.
Studiul a fost efectuat în perioada martie-mai 2012, prin intervievarea top managerilor. În România şi Germania, a luat parte la sondaj conducerea a peste 300 de companii din majoritatea sectoarelor economice. Roland Berger Strategy Consultants este una dintre cele mai mari firme de consultanţă la nivel mondial şi cea mai mare de origine europeană.

Euro a ajuns la 4,6205 lei

Moneda euro s-a apreciat faţă de leu, Banca Naţională a României afişând, ieri, un curs de referinţă de 4,6205 lei/euro, în creştere cu 0,04% faţă de ziua precedentă, când a fost anunţat un curs de 4,6186 lei/euro. Marţi, euro a atins un nou maxim istoric: 4,6397 lei/euro. Şi dolarul a crescut cu 0,15% faţă de ziua precedentă, BNR afişând un curs de 3,8098 lei/dolar. Miercuri, BNR a anunţat un curs de 3,8040 lei/dolar. Dolarul a atins un maxim istoric marţi, fiind cotat la 3,8343 lei/dolar.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro