Miercuri, 4 august 2021 - 6:01:45
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Un nou proiect aurifer în România


29 mai 2015

România deschide porţile pentru un nou proiect minier condus de canadieni, care îşi propun să extragă aur şi cupru din Munţii Apuseni, anunţă mining.com.

Proiectul este localizat în Valea Rovina, în sudul Munţilor Apuseni, la 20 de kilometri de Roşia Montană.

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a oferit companiei canadiene Carpathian Gold Inc. o licenţă pe 20 de ani pentru a exploata aurul şi cuprul din Valea Rovina.

Este pentru prima dată când România încredinţează o licenţă de minerit pentru metale fără implicarea unei companii deţinute de stat. În cazul Roşia Montană, de exemplu, licenţa este deţinută de Roşia Montană Gold Corporation, ai cărei acţionari sunt compania canadiană Gabriel Resources (80,69% din totalul acţiunilor) şi compania minieră de stat Minvest Deva (19,31% din capital).

La anunţul veştii, acţiunile Carpathian Gold Inc. au explodat la bursă şi au crescut cu 200%. Compania din Toronto va lucra prin subsidiara Samax Romania S.R.L., firmă pe care o deţine în totalitate. La ora actuală, Samax realizează o analiză a proiectului, a anunţat Carpathian într-un comunicat de presă.

Compania mai menţionează că licenţa va intra în vigoare după ce va fi analizată de mai multe ministere din Guvern şi după ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Valea Rovina se află în Munţii Metaliferi, în sudul Munţilor Apuseni, în zona cunoscută drept Patrulaterul de Aur, una dintre cele mai bogate regiuni miniere din Europa.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating
(373 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:










Clinica Roua









































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 2 august 2021
Autentificare
stiriactuale.ro