Miercuri, 24 aprilie 2024 - 5:17:04
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Vezi AICI ce nereguli a gasit Curtea de Conturi la CEC Bank


9 ianuarie 2012

Curtea de Conturi a publicat de curând un raport cu privire la o acţiune de control exercitată la CEC Bank, cu tema „Situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului, în perioada 2009-2010”.

cec-bankPrincipalele nereguli observate de Curtea de Conturi au fost legate de faptul că de-a lungul timpului, CEC Bank a virat la buget, în mod eronat, anumite sume consemnate pe seama instanţelor de judecată, care ulterior, în urma hotărârilor judecătoreşti, au fost solicitate de deponenţi, banca fiind obligată să le restituie din disponibilităţile proprii. Virarea eronată s-a efectuat în condiţiile în care, la momentul virării, nu a fost analizată natura sumelor consemnate. Astfel, au existat cazuri în care consemnările pe seama instanţelor de judecată au fost asimilate consemnărilor pe seama şi la dispoziţia Statului şi a instituţiilor publice.  „Ca urmare, Bancă a solicitat ANAF rambursarea sau compensarea sumei de 266.000 lei, virata în mod eronat, existenţa în şold la data de 30.11.2010, (care, la data de 30.06.2011, a ajuns la 331.000 lei), solicitare la care nu s-a primit nici un răspuns până la data finalizării controlului”, se arată în raportul Curţii de Conturi. Totodată, bancă a înregistrat incorect, în evidenţă contabilă, a unei operaţiuni de rambursare anticipată a unui credit şi a accesoriilor aferente, abatere constatată la sucursala Zalău, unde, suma depusă la banca de un client, în vederea rambursării anticipate a unui credit de nevoi personale, a rămas în contul curent al acestuia, fără să fie acoperit creditul, clientul figurând, în mod eronat, ca fiind dator la bancă cu suma în cauză. Abaterea a fost înlăturată în urma verificării efectuate de bancă, la solicitarea clientului, arata Curtea de Conturi. De menţionat că o abatere similară a fost constatata şi în cazul unui client, beneficiar al unui credit de nevoi personale în suma de 7.500 lei, primit de la sucursala Suceava, despre care bancă, în condiţiile prezentate mai sus, a transmis informaţii negative la Biroul de Credit. Curtea de Conturi a mai observat deficienţe privind reflectarea în evidenţă contabilă a cheltuielilor cu amenajarea unor clădiri supuse procesului de rebranding şi apoi relocate şi/sau închise. Din fisa mijlocului fix, anexata declaraţiilor de impozit pe clădiri pe anul 2011, rezultă că amenajările efectuate de bancă la clădirile închiriate de aceasta şi apoi restituite, figurează, în continuare, în evidenţă contabilă, deşi clădirile nu se mai găsesc în administrarea CEC Bank. Citiţi mai multe despre controlul Curţii de Conturi la CEC Bank în documentul ataşat. Această informaţie a apărut anterior pe site-ul Hotnews.ro.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro