Joi, 21 noiembrie 2024 - 11:33:34
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Curiozităţi despre viaţa şi salariul din Legiunea Străină


4 ianuarie 2016

Mii de oameni se prezintă an de an la selecţiile de la Aubagne, sud-estul Franţei, pentru a-şi încerca norocul în Legiunea străină, unitate de elită a armatei franceze. Deşi salariul nu este unul foarte mare, cariera de legionar îi atrage pe cei bântuiţi de trecut, dar şi pe cei cu poftă nebună de aventură.

Interesul pentru legiunea le-a atras atenţia celor de la Business Insider, care prezintă, în ediţie electronică, cinci lucruri extrem de interesante despre viaţa în Legiunea Străină.

1. Membrii Legiunii străine sunt încurajaţi să „lupte până la moarte“. Renunţarea la luptă nu este permisă.

Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă Bătălia de la Camaron, desfăşurată pe 30 aprilie 1863, când doar 65 de membri ai Legiunii străine au reuşit să reziste mai mult de o zi în faţa unui asalt al aproximativ 3.000 de militari mexicani. În ciuda inferiorităţii numerice, căpitanul Jean Danjou a refuzat să se predea, preferând să lupte până la moarte şi provocând pierderi uriaşe armatei mexicane.

Cinci legionari au supravieţuit acelei bătălii, în timp ce armata mexicană ar fi pierdut, potrivit diverselor surse, între 500 şi 800 de militari. Membrii Legiunii s-au retras de pe câmpul de luptă cu armele şi cu trupul comandantului lor. Văzând numai cinci legionari în viaţă, comandantul mexican Francisco de Paula Milan ar fi spus: „Cum, numai ei au rămas? Aceştia nu sunt soldaţi, ci diavoli!“, scrie James W. Ryan. Spiritul de la Camaron este prezent şi acum în Legiunea străină.

2. Legionarii răniţi primesc în mod automat cetăţenia franceză

Legionarii provenind din 138 de ţări pot aplica, după trei ani onorabili de serviciu, pentru obţinerea cetăţeniei Franţei.

Există însă şi o cale mai rapidă de a obţine cetăţenia franceză. Potrivit unui ordin guvernamental din 1999, cei răniţi pe câmpul de luptă pot deveni „francezi prin sângele vărsat“, notează adevarul.ro.

3. Peste 35.000 de străini au fost ucişi în cadrul misiunilor desfăşurate de Legiune

Sacrificiul fără sens a devenit o virtute în Legiunea străină, scrie Vanity Fair, potrivit Business Insider. „Timpul nu este important. Suntem praf de stele. Nu însemnăm nimic. Fie că vom muri la 15 ani, fie la 79, chiar nu contează. Aşa că lua-le-ar naiba de îngrijorări legate de război“, spune William Langeweische, un vechi legionar.

4. Iniţial, Legiunea străină primea pe oricine, inclusiv pe cei certaţi cu legea. În prezent, procesul de recrutare este mai selectiv

Încă de la înfiinţarea sa, în 1831,Legiunea străinăa reprezentat un loc de salvare pentru mulţi dintre cei bântuiţi de trecut. Bărbaţi cu antecendente penale, afaceri dubioase sau dezertori erau acceptaţi fără întrebări în rândurile Legiunii. Ei renunţau astfel la trecut şi începeau o viaţă nouă.Legiunea acceptă şi astăzi persoane cu un trecut dubios, dar nu la fel de uşor ca pe vremuri. Noii recruţi trebuie să treacă în special cu brio o serie de teste fizice, de inteligenţă şi psihologice, chiar dacă nu au niciun fel de pregătire. Ulterior, ei sunt testaţi în privinţa motivaţiei, în scopul eliminării celor care nu vor cu adevărat să facă parte din legiune.

5. Plata unui legionar este mai mică în comparaţie cu cea a unui membru al Marinei Militare americane

Anual, mii de persoane se prezintăîn centrul de la Aubagne, în sud-estul Franţei, pentru a-şi încerca norocul în Legiunea străină, deşi nu li se promite „grădina cu trandafiri“, relatează Business Insider.

Potrivit publicaţiei citate, plata unui legionar porneşte de la 1450 de dolari pe lună pentru cel puţin primii doi ani. În comparaţie,un militar cu cel mai mic rang în cadrul armatei americane este remunerat la început cu 1.546 de dolari lunar şi poate ajunge la 1.733 de dolari după primele şase luni.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro