Construcţia este unul dintre cele mai importante exemple ale arhitecturii sudano-saheliene, ce foloseşte materii prime din mediul înconjurător, precum argila, apa şi paiele. Clădirea a fost ridicată pe o platformă pătrată, cu latura de 75 de metri şi înaltă de 3 metri. Această bază are rolul de a proteja deteriorarea moscheii în cazul inundaţiilor din sezonul ploios. Pereţii sunt formaţi din cărămizi realizate din lut şi paie, îmbinate cu ajutorul unui mortar făcut din nisip şi pământ. Structura conţine, de asemenea, bârne din lemn ieşite în afara edificiului ce au rolul de a stabiliza construcţia. Acestea sunt folosite pentru a uşura renovarea clădirii la înălţime.
Clădirea necesită lucrări de reparaţie în fiecare an, deoarece este o construcţie "temporară", potrivit http://www.greatmosqueofdjenne.com. Refacerea clădirii după fiecare sezon ploios reprezintă o sărbătoare tradiţională pentru întreaga populaţie.
În 1988, "vechiul oraş Djenne", care cuprinde pe lângă Marea Moschee şi siturile arheologice Djenné-Djeno, Hambarkétolo, Kaniana şi Tonomba, a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, se menţionează pe http://whc.unesco.org.
Locuit încă din anul 250 î.Hr., Djenne a devenit o piaţă centrală de desfacere a mărfurilor şi o verigă importantă în comerţul trans-saharian cu aur. În secolele 15 şi 16 era unul din centrele de propagare a islamului. Casele sale tradiţionale, din care aproximativ 2000 au supravieţuit, sunt construite pe coline (toguere) ca protecţie împotriva inundaţiilor sezoniere.
Cea mai mare cladire din ... chirpici!
7 februarie 2016
- Tags:
- moscheie,
- casa chirpici,
- castel,
- caramida chirpici,
- sahara
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Bărbat din Ploieşti, reţinut după un incident violent asupra fostei soţii, deşi se afla sub control judiciar
Anul - ediţia nr. 3792
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 14 iulie 2025
Autentificare
Autentificare