Autorităţile federale din SUA se pregătesc să trimită mai multe sute de mii de funcţionari în concediu fără plată peste aproximativ o săptămână, în cazul în care Congresul nu va reuşi să depăşească impasul cu privire la bugetul pentru anul viitor.
Agenţiile federale au primit încă de săptămâna trecută ordinul de a se pregăti pentru ce este mai rău. "Există suficient timp pentru ca Congresul să ajungă la un acord cu privire la buget. Însă o gestiune prudentă obligă agenţiile să fie pregătite pentru posibilitatea unui impas", a declarat directorul pentru buget de la Casa Albă, Sylvia Burwell.
Potrivit legislaţiei americane, Congresul trebuie să aprobe prin vot creditele necesare pentru ca statul federal să poată să funcţiona normal şi după terminarea anului fiscal 2013, care se încheie luni 30 septembrie la ora 23.59.
Situaţia este similară cu cea din toamna lui 1995 când preşedintele democrat, Bill Clinton s-a confruntat cu un Congres aflat în mâinile republicanilor, care au câştigat controlul ambelor camere după alegerile legislative din 1994. După ce preşedintele Bill Clinton şi-a exprimat vetoul faţă de un proiect de buget considerat mult prea auster, la data de 13 noiembrie 1995 Guvernul federal a trimis aproximativ 800.000 de funcţionari în concediu fără plată timp de cinci zile.
Serviciile vitale (armată, FBI, justiţie, securitate naţională, control aerian) sunt scutite însă programele considerate ne esenţiale vor fi închise. Instituţiile naţionale de sănătate nu vor mai accepta noi pacienţi pentru testele clinice. Centrul de control şi de prevenţie a bolilor va suspenda supravegherea bolilor iar cererile venite de la zeci de mii de solicitanţi de vize şi de paşapoarte nu vor putea fi procesate.
Sute de mii de funcţionari din SUA vor intra în şomaj tehnic
25 septembrie 2013
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Tragedie în Prahova. Bărbat dispărut găsit mort la Boldeşti Grădiştea
-
Explozie de concedii medicale în Prahova! Zeci de mii de români „bolnavi”, dar controalele scot la iveală o realitate tulburătoare
-
Retragere strategică: Elena Udrea îşi amână şansa la eliberare condiţionată din cauza unui blocaj administrativ
-
Filtre-surpriză la primele ore ale dimineţii! Poliţia rutieră din Prahova, în ofensivă împotriva accidentelor
Anul - ediţia nr. 3796
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 iulie 2025
Autentificare
Autentificare