Încă de la orele 18.00, peste 500 de ploieşteni s-au strâns în faţa Palatului Administrativ, în semn de solidaritate faţă de toţi românii care au ieşit în ultimele zile în stradă, pentru a se opune noii reforme a sănătăţii, dar şi pentru a-l determina pe Traian Băsescu să renunţe la preşedinţia României.
Într-un cor de fluierături, încă de la orele 18.00, peste 500 de ploieşteni au scandat non-stop lozinci pro-Raed Arafat şi contra Traian Băsescu! Iniţiativa, pornită iniţial de circa o sută de persoane, majoritatea vârstnice, a fost „privită” cu ochi buni de ploieşteni, care se strâng din ce în ce mai mulţi în faţa Palatului Administrativ din municipiu. Printre cerinţele acestora se numără salvarea SMURD-ului, dar şi demisia preşedintelui Traian Băsescu. Protestatarii au steaguri ale României, dar şi câteva cartoane pe care se poate citi: „Respect pentru Raed Arafat”, „Băsescu şomer, să-ţi cauţi de muncă în străinătate” şi „România, trezeşte-te!”.
La faţa locului s-au deplasat imediat circa 30 de jandarmi, dar mai mulţi poliţişti pentru asigurarea ordinii publice dar şi pentru fluidizarea traficului din zonă. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Prahova, Mihai Condrescu, a precizat că această acţiune de protest nu este autorizată, dar şi că, până la acest moment, nu au fost înregistrate incidente.