Marţi, 19 martie 2024 - 8:42:04
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


ANI cere Camerei Deputaţilor revocarea din funcţie a lui Petre Roman


3 februarie 2015

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat Camerei Deputaţilor aplicarea sancţiunii disciplinare de revocare din funcţie a deputatului Petre Roman, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare prin necontestare.

În martie 2014, ANI a constatat că Petre Roman se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deţine, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată.

Ulterior, raportul de evaluare a rămas definitiv, după ce nu a fost contestat în instanţă de Petre Roman.

Potrivit unui comunicat al ANI remis luni AGERPRES, cel mai recent raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV critică procedura de încetare a mandatelor privind membrii Parlamentului, respectiv cazul foştilor senatori Mircea Diaconu şi Mora Akos, precum şi a fostului deputat Ştefan Bucur Stoica.

În acelaşi raport se menţionează faptul că "aplicarea de către Parlament a deciziilor ANI (şi anume a celor care au fost confirmate în instanţă) este în continuare inegală, în ciuda speranţei că reformele vor spori gradul de aplicare automată a acestora. Într-un caz emblematic, soluţia n-a fost găsită decât după ce senatorul în cauză şi-a dat demisia. Într-un alt caz, Camerei Deputaţilor i-au trebuit mai multe luni să ia o decizie în pofida argumentelor conform cărora normele în vigoare fac că respectarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să se facă acum în mod automat. Un nou caz, al unui deputat care a fost declarat incompatibil, este în aşteptarea unei decizii în Parlament".

ANI precizează faptul că orice tergiversare privind aplicarea prevederilor legale în materia incompatibilităţilor afectează, în mod grav, atât obiectivele României asumate prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, aderarea la Spaţiul Schengen, cât şi percepţia cetăţenilor asupra domniei legii şi a statului de drept.

Potrivit art. 25, alin. 3 din Legea nr. 176/ 2010, republicată, "fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate (...) constituie temei pentru eliberarea din funcţie".

Persoana eliberată sau destituită din funcţie sau faţă de care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă, sau a încetării de drept a mandatului.

În conformitate cu prevederile art. 29, alin. 3 din Legea nr. 176/ 2010, republicată, "neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când raportul de evaluare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune".


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro