Marţi, 16 iulie 2019 - 1:37:01
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Sancţiuni pentru deputaţii aflaţi în grevă parlamentară


1 martie 2012

robertaanastaseConducerea Camerei Deputaţilor a decis să îi sancţioneze pe parlamentarii USL care nu participă la şedinţele instituţiei. Pe baza legislaţiei în vigoare, deputaţii PSD şi PNL sunt pasibili de două tipuri de sancţiuni. Dacă nu au semnat condica de prezenţă, vor pierde din indemnizaţia de parlamentar, direct proporţional cu numărul de absenţe. Indemnizaţia variază între 4200 şi 5000 de lei, ţinând seama de funcţia deţinută de fiecare deputat.

Deputaţii care au semnat condica, dar nu au fost prezenţi în sală pierd doar diurna de şedinţă de 2% din indemnizaţie, valabilă pentru parlamentarii din provincie. În jur de 50% din deputaţii USL au semnat condica de prezenţă de la declanşarea grevei parlamentare.

Anunţul sancţiunii a fost făcut de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care, însă, nu a ştiut să explice ce drepturi băneşti vor pierde greviştii. „Am decis, în Biroul Permanent, care diurnă să le fie tăiată pe toate zilele. În măsura în care nu au semnat şi nu au participat la vot, atunci li se taie această indemnizaţie. Dacă au semnat, dar nu au participat la vot - asta se probează prin participarea la vot. Se taie şi în acest caz, categoric", a spus Anastase.

Întrebată dacă indemnizaţia va fi tăiată şi în cazul parlamentarilor Puterii care nu au venit la Parlament, Anastase a spus că acest lucru se va verifica cu ajutorul listelor de prezenţă.

Liderul grupului UNPR, Eugen Nicolicea a explicat mecanismul prin care, indemnizaţiile şi diurnile parlamentarilor USL pot fi tăiate.
„Fiecare deputat are stabilită o sumă fixă, o indemnizaţie pe care o primeşte chiar şi atunci când lipseşte de la şedinţele Parlamentului, cu condiţia ca absenţa să fie motivată de către liderii de grup, pe baza documentelor identificatorii", a declarat deputatul UNPR.
Nicolicea a arătat şi modalitatea prin care parlamentarii USL vor fi penalizaţi.

„Pe lângă acesta indemnizaţie, senatorii şi deputaţii mai beneficiază de o diurnă de şedinţă, dar numai cu condiţia ca ei să fie prezenţi în plen. În cazul celor de la USL, le va fi imputată această diurnă pentru că nu au fost prezenţi la şedinţă. Referitor la indemnizaţia de parlamentar, liderii de grup ai celor două partide (Tăriceanu, PNL şi Duşa, PSD ) vor decide dacă aleşii USL au lipsi motivat sau nu. În situaţia în care au absentat nemotivat, le va fi tăiată o parte din indemnizaţie conform legii", a subliniat Nicolicea.

La rândul său, liderul grupului PSD, Mircea Duşa, a afirmat că nu se opune deciziei luate de Biroul Permanent, dar este mirat de rapiditatea cu care Puterea a operat. „Au introdus prevederea în procedură specială şi nu înţeleg care era graba. În rest noi suntem de acord să renunţăm la indemnizaţiile de parlamentar. Potrivit statutului deputaţilor şi senatorilor, fiecare pierde o parte din indemnizaţia de parlamentar, direct proporţional cu numărul de absenţe şi am spus şi la Biroul Permanent că nu nu opunem aplicării legii.", a explicat Duşa.

Statutul deputaţilor şi senatorilor prevede că parlamentarul care lipseşte de la cinci şedinţe ale Camerei sau de la trei şedinţe ale comisiei permanente din care face parte, în aceeaşi sesiune, fără a avea concediu sau peste concediul aprobat, este obligat să justifice în scris absenţele.
Deputatul sau senatorul care nu se conformează acestor prevederi pierde drepturile la indemnizaţie, la diurnă şi la celelalte drepturi băneşti, corespunzător perioadei în care a lipsit.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(35 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Servicii medicale de calitate la standarde europene

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 15 iulie 2019
Autentificare
stiriactuale.ro