Joi, 21 noiembrie 2024 - 10:42:34
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Pace în USL?


24 septembrie 2012

După săptămâni intense de negocieri, liberalii şi social-democraţii au reuşit să se înţeleagă asupra colegiilor pentru viitoarele alegeri parlamentare. Astfel, PSD va desemna candidaţi în patru colegii pentru Senat şi cinci pentru deputaţi, iar PNL într-un colegiu pentru Senat şi nouă pentru deputaţi. Liberalii prahoveni au anunţat, într-o conferinţă de presă, că vor avea candidaţi pentru deputaţi în colegiile nr 1- Valea Prahovei, 2-Slănic, 3-Băicoi- Floreşti, 5- Văleni de Munte, 7- Urlaţi, 9-Filipeşti Târg, Gorgota, Râfov şi 11- Ploieşti Sud şi în Colegiul 1 Senat- Văleni de Munte.

Printre numele liberalilor care şi-au exprimat intenţia de a intra în cursa pentru un mandat de parlamentar îi amintim pe medicul Ion Luchian, profesorul Horia Toma, Vasile Guran, Mircea Roşca, preşedintele PNL Prahova, deputatul Graţiela Gavrilescu, Bogdan Nica, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului sau Paul Dumbrăvanu, directorul RASP Ploieşti.  Printre social-democraţii cu aspiraţii parlamentare îi regăsim pe Bogdan Toader, directorul Parcului „Constantin Strere”, Radu Oprea, fostul prefect al judeţului şi pe senatorii Daniel Savu şi Georgică Severin. Guvernul a stabilit că alegerile parlamentare vor avea loc pe 9 decembrie, campania electorală va debuta, oficial, pe data de 9 noiembrie.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro