Vineri, 29 martie 2024 - 4:01:30
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Încă o suspendare pentru Băsescu


23 iulie 2013

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat că preşedintele Traian Băsescu trebuie suspendat, iar ieşirea publică pe care acesta a avut-o denotă faptul că acesta a redevenit arogant, lucru care i-a fost permis de USL.

„Băsescu a redevenit arogant pentru că USL i-a permis acest lucru. împotriva celor 7,4 milioane de români. Cred că nu se poate coabita cu Traian Băsescu, cred că prezenţa lui la Cotroceni nu este benefică pentru România, consider că USL ar trebui să înceapă demersurile să-l suspende pe Traian Băsescu. Nu vom putea coabita cu el până în decembrie 2014. Declaraţiile lui Băsescu ar trebui să-i convingă pe Victor Ponta şi Crin Antonescu să înceapă demersurile pentru suspendare. Declaraţiile lui fac rău ţării. El denunţă acest pact de coabitare”, a declarat Frunzăverde.

"Cred că USL, evident pe cale parlamentară, chiar şi într-o sesiune specială, trebuie să înceapă demersul suspendării lui Traian Băsescu. Motive sunt suficiente, nu se poate coabita cu Traian Băsescu şi România nu-şi poate permite să plătească în continuare costurile comportamentului lui Traian Băsescu", a mai declarat Frunzăverde.

De asemenea vicepreşedintele PNL crede că este în joc imaginea Partidului Social Democrat daca se va persista în această poziţie de coabitare şi că vor avea de suferit în ochii românilor.

Întrebat cum apreciază declaraţiile pe care preşedintele Traian Băsescu le-a făcut referitor la gestionarea portofoliului Transporturilor, vicepreşedintele PNL a declarat:

"În legătură cu, în general, starea transporturilor din România şi a companiei CFR Marfă nu cred că Traian Băsescu trebuie să facă aprecieri. El, fie singur, fie prin interpuşi, a gestionat în jur de 10 ani acest domeniu. În urma acestei gestiuni, transporturile reprezintă astăzi cel mai rămas în urmă domeniu din România. Consider însă că în primul rând trebuie spus altceva în legătură cu afirmaţiile lui Băsescu. Traian Băsescu a redevenit arogant. Dă din nou sfaturi, după ce a condus aproape 9 ani dezastruos România", a declarat Frunzăverde.

Frunzăverde a mai adăugat că va avea o discuţie cu Crin Antonescu pe această temă, suspendarea putând avea loc la toamnă.

„Pe calendar, suspendarea poate avea loc în această toamnă. Dacă începe procedura într-o sesiune extraordinară poate fi suspendat. Prevederea constituţională încălcată de preşedinte este amestecul în treburile guvernului.”


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro