Duminică, 26 mai 2019 - 8:55:16
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Octavian Goga: „Ideea Naţională este moştenirea pe care am ales-o din toată doctrina veacului al XIX-lea”


1 februarie 2016

În anul 1923, după cum spuneam în episodul trecut, marele poet ardelean Octavian Goga care, în perioada 1900-1904, îşi facuse studiile universitare la Budapesta, alături de alţi 300 de români, se afla în ţară, ca profesor la Universitatea din Cluj. Cu prilejul absolvirii primei promoţii de universitari români, el a prezentat, în faţa acestora, o emoţionantă Conferinţă, intitulată „Şi eu am fost în Arcadia, dlor studenţi!” „ Tot ce regret e că s-au scurs peste 20 de ani de atunci când, pe malul Dunării, la Budapesta, s-a cheltuit tinereţea înfrigurată a generaţiei mele de universitari ardeleni... Eram trei sute de studenţi români, smulşi din umbra satelor ardeleneşti, aruncaţi pradă molohului de acolo, în metropola duşmană”.... Cu aceste mărturisiri de suflet şi-a început „lecţia de istorie! profesorul Goga .

Aşadar, să continuăm povestea, umilă şi amară, a acestor băieţi sfioşi, din  infernul şovin, „ închisoare intelectuală”, cum mărturiseşte Poetul.

„ Dar nu am fost învinşi! Din această încrucişare de forţe, am ieşit deasupra în lupta cu problemele complexe ale studiului, în lupta cu sintaxa limbii materne, cu sărăcia şi mizeria... Seara, câteodată, când ne întâlneam cincisprezece inşi pe muntele Gelert, la cârciuma unui şvab, la piciorele noastre urla babilonul care ne scăpa de cătuşele lui. În odăiţa în care beam un vin acru, cobora Ardealul cu patimile lui aspre, era toată protestarea ţărânii de-acasă, erau dorurile câmpeneşti prinse în recitativul plângător al doinelor de la plug, printre ele zâmbea cicălitor o poezie de Coşbuc sau fulgera o strofă de Eminescu, erau snoave de şezători şi tropare bisericeşti, era ritmul secular al istoriei noastre...Zadarnice erau toate metodele de desfiinţare ale înverşunatului pedagog ostil...Acolo, pe malurile ispititoare ale Budapestei, ne duceam des în amurguri, dar în vreme ce priveam valurile înspumate ale marelui fluviu, ochii ne călătoreau departe şi, sub tâmplele înfierbântate, simţeam cum ne zvâcnesc răzvrătirile Oltului. Atunci, în acea particulară configuraţie de împrejurări, o seamă de studenţi, tineri şi îndrăzneţi ca dvs, cu acelaşi ideal de artă, am înjghebat revista „Luceafărul”.  Într-o pivniţă dosnică, unde se afla mica noastră tipografie, ne întruneam permanent cenaclul de conspiratori, avansând prin vâscolirea noastră subterană, cine ştie, un preludiu al dezrobirilor viitoare...Cea care ne-a scăpat de toată otrava dimprejur a fost ideea naţională, credinţa fanatică în patrimoniul specific al neamului. Aceasta a fost moştenirea pe care ne-am ales-o din toată doctrina veacului al XIX-lea... şi, cu cât gândurile ni se apropiau mai mult de pragul maturităţii, cu atât această idee ni se părea mai legitimă... Călăuziţi de o supremă utilitate, am creat un catehism al datoriilor noastre de la care nu ne-am abătut. Ne-am zis: noi suntem precursorii unităţii unui popor, noi trebuie să ne jertfim pentru coeziunea lui, trebuie să facem din hecatombele noastre piedestalul gloriilor de mâine.

Când am fost, pentru întâia oară la Bucureşti, am simţit, în toată fiinţa mea, dezlănţuindu-se fiorii graniţelor. Acolo am priceput că, în proporţii mărite, se cânta acelaşi  cântec larg, de ale cărui carenţe eram robiţi noi în subsolul de la Budapesta. Am văzut că, în paralel cu mişcarea noastră de la „Luceafărul”, din capitala României radia acelaşi spirit artistic,  perfect familiar mie, aceeaşi literatură care se adăpa din acelaşi izvor comun. Pe lângă scriitorii din generaţia mea: Iosif Chendi, Cerna, Sadoveanu, apăruse şi se ridicase Iorga, cel  care avea să ordoneze toate aceste zbucniri spontane de energie, să desprindă firul roşu al atâtor manifestări răzleţe şi să dea, în revista „Sămănătorul”, doctrina unitară. Era ideea naţională, domnilor, fluidul magnetic al acestei unanime resurecţiuni, o literatură care răscolea sufletul poporului românesc şi fixa valorile lui...Degrabă mi s-a lămurit suprafaţa vastă a noului crez de cunoştinţă obştească a românismului, dincolo de frontierele vremelnice, ca un reflex al instinctului popular şi ca o rezultantă a evoluţiei de veacuri, se înstăpânise în toate inimile lozinca unirii, noi fiind doar martorii unui proces istoric, îndeplinind porunca fatală a vremilor. Întreaga societate din România veche...apucase pe acest făgaş, de unde nu mai era cale de întoarcere. Peste tot, în mii de glasuri şi în diverse forme, vorbea sângele românesc, rostindu-şi sentinţa lui inapelabilă, prinsă atât de sugestiv în graiul înflorit al lui Delavrancea: „ Suntem una, un singur trup revărsat de amândouă părţile ale munţilor, Carpaţii ne sunt şira spinării”.

Un scriitor ungur, bun cunoscător al trecutului nostru, dl. Iancso Benedek, într-o carte a sa, tratând istoria iredentismului românesc, urmăreşte, prin lumina evenimentelor, această desfăşurare seculară, arătând că de la Mihai Viteazul încoace un impuls conştient al tuturor manifestărilor noastre de viaţă ne-a impus spre unitate politică şi că războiul recent al dezrobirii nu era decât o verigă dintr-un lanţ de evoluţie. Autorul din vecini are dreptate. Ideea naţională la noi, pornind din conştiinţa organică a unităţii..., s-a desfăcut încetul cu încetul, a cucerit toate minţile şi a devenit suprema noastră dogmă. Războiul care a urmat a fost al întregirii neamului, decretat de conştiinţa tuturora, nu ca o socoteală de câştig, ci ca un uragan moral exprimat nimerit în fraza lapidară a  răposatului Filipescu: „ Sire, ori te încoronezi la Alba Iulia, ori mori pe Câmpia Turzii, altcum praf s-alege şi de ţară şi de dinastia ta!” Înflăcăratul patriot a avut viziunea limpede a realităţii: noi  trebuia să mergem la moarte ca la un examen al credinţei, nu ca la împlinirea unei probleme de raţiune.

Aşa a fost războiul nostru, sinteza lui mi-a dat-o un tânăr sublocotenent adus de pe câmpul de luptă împuşcat în piept care, în delirul lui, mi-a încolăcit braţele după gât, murmurând în friguri: Alba Iulia...Nu fusese niciodată în Ardeal, dar murea pe buze cu parola istoriei noastre de veacuri, un soldat al ideii naţionale”.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(76 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Servicii medicale de calitate la standarde europene

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 mai 2019
Autentificare
stiriactuale.ro