Vineri, 25 septembrie 2020 - 4:55:23
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

CONGRES PSD/ Miza: funcţiile de vicepreşedinţi regionali


20 aprilie 2013

Lucrările Congresului PSD au început, vineri, la Sala Palatului, pe ordinea de zi fiind alegerea noii structuri de conducere a partidului. Dacă pentru şefia partidului candidează doar actualul preşedinte, Victor Ponta, postul nefiind revendicat de altcineva, pentru funcţiile de vicepreşedinţi, care vor avea competenţe regionale, bătălia se anunţă aprigă.

 

Lupta pentru aceste funcţii poate fi interpretată ca o luptă pentru o poziţie importantă în perspectiva aparţiei viitoarelor regiuni ale ţării. Surse din partid au declarat că situaţia cea mai tensionată se anunţă pentru funcţia de vicepreşedinte al regiunii de sud-est, unde se bat Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, şi Marian Oprişan. De altfel, cei doi au fost adversari şi la alegerile pentru şefia Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, unde câştigător a fost Oprişan.

În schimb, Mircea Cosma  nu are emoţii, chiar dacă are doi contracandidaţi: pe ialomiţeanul Silvian Ciupercă şi pe dâmboviţeanul Adrian Ţuţuianu.

Lucrările Congresului sunt programate pentru două zile - vineri şi sâmbătă -  iar alegerile pentru funcţii vor avea loc sâmbătă, prima zi a lucrărilor fiind dedicată mai mult discusurilor.

La fel ca şi în cazul funcţiei de preşedinte, pentru funcţia de preşedinte executiv a fost depusă şi validată tot o singură candidatură, ce a actualului secretar general, Liviu Dragnea.

 

Pentru cele opt funcţii de vicepreşedinte alese la nivel naţional au fost depuse şi validate 13 candidaturi. Cei 13 candidaţi sunt: Niculae Bănicioiu, Eugen Bejenariu, Gheorghe Bunea Stancu, Ion Călinoiu, Ion Câlea, Titus Corlăţean, Adrian Duicu, Dan Nica, Constantin Niţă, Ion Prioteasa, Cristian Rizea, Dan Şova, Marian Vanghelie.

Pentru cele opt funcţii de vicepreşedinte alese pe regiuni de dezvoltare şi-au depus candidatura: Gheorghe Nichita - Regiunea Nord-Est, Constantin Boşcodeală, Nicuşor Constantinescu şi Marian Oprişan - Sud-Est, Silvian Ciupercă, Mircea Cosma, Adrian Ţuţuianu - Sud; Paul Stănescu - Sud-Vest; Titu Bojin, Ion Mocioalcă - Vest; Ioan Rus - Nord-Vest, Mircea Duşa - Centru, Robert Negoiţă -Bucureşti-Ilfov.

Pentru cele cinci funcţii de vicepreşedinte alese din rândul Organizaţiei de femei au fost depuse şi validate cinci candidaturi, respectiv: Ecaterina Andronescu, Corina Creţu, Gabriela Firea, Rovana Plumb şi Olguţa Vasilescu.

În premieră pentru un partid politic în România, votul la acest Congres va fi unul electronic. Delegaţii vor vota în baza unei cartele unice, nenominale, folosind aparate touchscreen, aflate în fiecare din cele 60 de cabine de vot.

La eveniment vor participa şi vor susţine alocuţiuni preşedintele Internaţionalei Socialiste, George Papandreou, preşedintele organizaţiei de femei a PES, Zita Gurmai, preşedintele PES, Sergei Stanishev, Sorin Oprescu, Ion Iliescu.

De asemenea, la Congres a ajuns şi Adrian Năstase, alături de ceilalţi foşti preşedinţi ai PSD.

Tot la Congresul PSD  participă şi liderul PNL Crin Antonescu, împreună cu liderul PC Daniel Constantin.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(29 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Ganea_Primar

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:










Servicii medicale de calitate la standarde europene









































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 septembrie 2020
Autentificare
stiriactuale.ro