Liviu Dragnea a declarat că nu există posibile fracturi în partid, „nici măcar un picior scrântit”. Liderul PSD a mai spus că partidul pe care îl conduce „a avut tot timpul îstoria lui Chirici”, referindu-se la Mihai Chirica, care a declarat că e nevoie de o schimbare în conducerea social-democraţilor.
„PSD se va exprima în curând despre aceste voci. De fapt, e o singură voce, domnul Chirica. El l-a susţinut pe Klaus Iohannis când a refuzat-o pe Sevil Shhaideh ca premier. Dar le discutăm în partid”, a mai spus Liviu Dragnea, după ce a ieşit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a avut loc un termen în procesul său.
Despre relaţia cu primul ministru Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea a spus că e aceeaşi pe care a avut-o „în zilele de dineaintea desemnării ca premier”. La sfârşitul discuţiei cu jurnaliştii, Dragnea a spus zâmbind: „Ca să citez un clasic în viaţă – Altă întrebare? O să ajungem toţi să folosim asta”.
Vicepreşedintele PSD Mihai Chirica a declarat într-un interviu pentru RFI că Liviu Dragnea conduce partidul cu mână de fier.
„Domnul Liviu Dragnea are o metodă de condus care are în mare parte această ideologie a mâinii de fier, a vocii unice şi a lucrurilor care se transmit printr-o singură cale de comunicare. Pe la noi, prin tradiţia populară românească mai este o glumă, cum că mai schimbă şi copiii părinţii.
Până la urmă, va trebui să găsim o cale de mijloc prin care să putem comunica firesc între generaţiile care pot duce mai departe destinul unor partide. Procedura mâinii de fier a fost procedură care a dat rezultate.
A dat rezultate şi la PSD, dar şi la alte partide. Să nu uităm felul în care conducea partidul domnul Băsescu, când domnul Boc nu era, după spusele tuturor, decât o marionetă în mâna unui şef de partid şi ulterior şef de stat. La fel s-a mai întâmplat şi în guvernările noastre, ale PSD.
Atunci când domnul Năstase, în calitate de preşedinte de partid şi ulterior de prim ministru, era singura voce a partidului. Între timp, România s-a modernizat. Mai ales după anul 2007, când integrarea europeană ne-a adus, în primul rând, într-o situaţie aproape conflictuală între două generaţii”, a declarat vicepreşedintele PSD, Mihai Chirica.
Dragnea: „Nu e nicio fractură în PSD, nici măcar un picior scrântit”
14 februarie 2017
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:
- Tags:
- ideologie,
- iohannis,
- mainii,
- procesul,
- dragnea,
- generatiia,
- jurnalistii,
- populara
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:
Email:
Comentariul:
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Claudia Iliescu, noul inspector scolar adjunct al ISJ Prahova!
-
FOTO Plimbări pe bani publici la CSM Ploieşti! Voiajul directorilor în Ungaria şi Germania!
-
Vivi Răchită, angajat ilegal la CSM Ploieşti! Postul de consilier al directorului NU EXISTĂ în organigramă!
-
Fabio Cârstea, ploieşteanul care filmează în America, aduce produsele Mantralab în România!
-
Documentele privind angajarea lui Vivi Răchită la CSM Ploieşti sunt secrete!
-
Chindia se întoarce pe "Ilie Oană"!
-
VIDEO/ INCREDIBIL! Cine minte? Ce caută Răchită la CSM Ploieşti? Volosevici spune adevărul!
-
Proiectele europene, trecute pe linie moartă la Ploieşti! Terminalele multimodale şi prelungirea Libertăţii nu mai prezintă interes!
-
Stiri Actuale cere publicarea documentelor privind angajarea lui Valeriu Răchită la CSM Ploieşti!
-
Zece superstitii si traditii de Anul Nou
Anul X - ediţia nr. 2831
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 ianuarie 2021
Autentificare
Autentificare