Marţi, 19 martie 2024 - 8:09:58
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Birchall: Fac apel către toţi deputaţii să voteze proiectul privind insolvenţa persoanelor fizice


10 martie 2015

Deputatul PSD Ana Birchall a declarat, luni, după ce conducerea PSD a mandatat-o să finalizeze proiectul privind insolvenţa persoanei fizice, că face apel la toţi deputaţii să voteze propunerea sa legislativă, arătând că acest proiect are susţinerea partenerilor europeni, a FMI şi a Băncii Mondiale.

"Mă aştept ca începând de mâine (marţi - n.r.) şi pe parcursul acestei săptămâni colegii deputaţi sau reprezentanţii tuturor instituţiilor şi părţilor implicate - CSM, MJ, sistemul bancar, ANPC, executorii judecătoreşti şi practic orice persoană interesată şi chiar dumneavoastră (presa -n.r.) să veniţi cu propuneri concrete pe marginea acestui proiect de lege, astfel încât în cel mai scurt timp să fie trimis la vot în Parlamentul României, în Camera Deputaţilor, cu raport favorabil de adoptare. Eu mă aştept ca cel mai târziu în următoarele săptămâni acest proiect de lege să fie trimis la vot cu raport favorabil de adoptare şi fac un apel către toţi deputaţii, indiferent de culoarea politică, să voteze acest proiect de lege privind insolvenţa persoanelor fizice atât în Comisia juridică, cât şi în plen”, a afirmat Birchall.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a început, în februarie, dezbaterea acestui proiect de lege, dar a fost oprită după ce reprezentanţii FMI au trimis o scrisoare în care îşi exprimau îngrijorarea în legătură cu implementarea prevederilor.

“Proiectul de lege beneficiază inclusiv de susţinerea partenerilor europeni, în ultima perioadă am avut o serie de întâlniri cu reprezentanţii celor trei direcţii generale din Comisia Europeană, mă refer la Direcţia de justiţie, afaceri economice şi financiare din Comisia Europeană şi membrii delegaţiei FMI şi ai BM şi am primit asigurări şi toţi au apreciat că proiectul meu de lege este unul echilibrat şi este foarte necesar şi susţinut ca să fie adoptat în România”, a adăugat Birchall. Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că deputatul Ana Birchall, a primit mandat din partea BPN a PSD pentru finalizarea proiectului de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, despre care a spus că este, acum, un proiect "consolidat", discutat cu FMI şi BM.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Clinica Roua


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro