Marţi, 19 martie 2024 - 4:33:15
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Ciobanii sunt decişi să protesteze faţă de legea care limitează numărul câinilor la stână


10 decembrie 2015

Cel puţin 100 de crescători de ovine din judeţul Hunedoara sunt dispuşi să protesteze în Bucureşti, pe 15 decembrie, faţă de prevederile din legea care limitează drepturile de mişcare ale turmelor în perioada de iarnă şi impune reducerea numărului de câini de la stâne.

Crescătorii de ovine solicită suspendarea prevederilor legii şi apoi modificarea acesteia, după ce va fi dezbătută împreună cu reprezentanţii asociaţiilor de crescători de animale, a declarat miercuri,  preşedintele Asociaţiei crescătorilor de ovine ‘Retezat’, Pavel Iovăneasă. În acest sens, Federaţia Oierilor de Munte a depus o petiţie la Preşedinţie, Parlament, ministerele Mediului şi Agriculturii.

‘Dacă nu se revine asupra legii, suntem decişi să ieşim în stradă. Vom manifesta paşnic pentru că avem dreptul să ne cerem drepturile în mod democratic. Asta, în prima fază, pentru că dacă nu se poate nicicum şi trebuie să stăm cu animalele pe saivane, atunci o să mai aducem din ele şi pe la Bucureşti, dar… după sărbători’, a spus Iovăneasă.

În opinia acestuia, Legea vânătorii şi a fondului cinegetic este neconstituţională pentru că interzice păşunatul domestic, în perioada 6 decembrie—24 aprilie, pe terenurile pe care le deţin crescătorii de animale, însă permite accesul vânătorilor pe aceste parcele proprietate privată.

‘Eu cred că ar trebui ca ei să ne ceară acceptul să intre pe terenurile noastre, să ne plătească o taxă, nu noi să plătim amenzi că suntem pe terenurile noastre. La alt articol scrie că se interzice recoltatul şi semănatul pe terenul unde sunt habitate. Păi ce facem, dacă avem porumb nerecoltat, nu-l mai putem aduna pentru că deranjăm un habitat?’, a subliniat reprezentantul oierilor.

În ceea ce priveşte limitarea numărului de câini la o stână, Pavel Iovăneasă a fost de părere că articolul din lege nu ţine cont de realităţile de la o stână şi nici de problemele pe care le întâmpină ciobanii care urcă pe munte.

‘Nu putem face o selecţie: tu ursule vii, dar numai cu doi pui, pentru că eu nu mai am voie decât cu trei câini. (…) În aceşti trei câini se includ şi câinii de pază ai stânei. Păi ce facem? Avem un câine de pază la stână, mai avem unul de întors oile şi încă unul de pază. Nu se spune la ce număr de oi, ori acesta poate fi de 50 sau de 1.500 de oi. Nu se precizează nimic în acest sens’, a comentat preşedintele Asociaţiei ‘Retezat’.

Asociaţia crescătorilor de ovine ‘Retezat’ reprezintă interesele a 237 de crescători de oi din judeţul Hunedoara, care îşi desfăşoară activitatea în Ţara Haţegului, Valea Jiului şi zona Brad.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Clinica Roua


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro