Un incendiu puternic s-a produs, sâmbătă dimineaţă, la Clubul Bamboo din Capitală, peste 20 de persoane fiind transportate la spital. În urma incendiului, care nu a fost stins, clubul s-a prăbuşit.
Un incendiu puternic s-a produs, sâmbătă dimineaţă, la Clubul Bamboo din Capitală, 22 de persoane fiind transportate la spital, dintre care una este în stare gravă. Clubul s-a prăbuşit, iar incendiul este încă în desfăşurare.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat iniţial pentru News.ro că 12 persoane au fost duse la spital, cu intoxicaţie cu fum şi cu hipotermie. Zece dintre ele au fost transportate la Spitalul Floreasca, iar două la Spitalul Pantelimon. Conform sursei citate, în urma incendiului clubul s-a părbuşit în totalitate.
La momentul la care au ajuns pompierii, toate persoanele din club fuseseră evacuate, a mai spus Daniel Vasile, dar nu este exclusă posibilitatea ca să fi fost suprinşi oameni în interior, ceea ce se va putea afla după lichidarea incendiului.
Ulterior, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat că incendiul este încă în desfăşurare, pe terasa clubului. Ultimul rănit a fost dus în urmă cu scurt timp la spital, cu hipotermie. Până la acest moment, răniţii au fost duşi la spitalele Floreasca, la Universitar, Sfântul Pantelimon şi Colentina.
Astfel, 13 persoane au fost transportate la Floreasca, 5 la Universitar, 2 la Pantelimon şi 2 la Colentina.
În acest moment, la faţa locului sunt peste 24 de autospeciale de stingere, 27 de echipaje medicale SMURD, patru autospeciale pentru victime multiple, maşini de descarcerare şi un spital mobil.
La faţa locului se află şi o echipă de scafandri, care a mers să facă verificări la lacul Floreasca, după ce au existat informaţii că mai multe persoane s-ar fi aruncat în lac pentru a se salva. Daniel Vasile a precizat că lacul este îngheţat şi că nu a fost găsită nicio persoană acolo.
Martorii spun că incendiul ar fi izbucnit în zona scenei, de la o perdea, şi că în club se fuma.
Incendiu în clubul Bamboo din Capitală. 40 persoane au fost duse la spital
21 ianuarie 2017
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3783
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 1 iulie 2025
Autentificare
Autentificare