De aproape şapte ani, Florina Câmpeanu îşi împarte viaţa între Spitalul de psihiatrie Voila şi ACASĂ, acolo unde locuiesc ai ei, doi oameni săraci în multe privinţe, dar nu şi în cea a bolilor Şi mai este o bogăţie pe care o au aceşti oameni: copilul lor pe care şi l-au dorit ca pe-o rază a vieţii pe care n-au putut-o avea!

Florina avea aproape şapte anişori când mama ei a remarcat că este ceva în neregulă cu ea. „Cum taică-su avea de atâţia ani epilepsie şi făcea crize grave am bănuit că asta mică îl moşteneşte. Am mers la doctor, iar de acolo am fost îndrumaţi către Voila“, ne-a povestit Silvia Savu, mama fetei. De atunci, Spitalul Voila i-a devenit şi masă, şi casă, şi şcoală, dar nu şi ACASĂ. Noţiunea de „acasă“ este acel loc unde este aşteptată cu multă căldură şi unde se bucură că-i poate fi alături mamei care se confruntă cu un şir nesfârşit de boli şi tatălui care suferă de epilepsie. O cam supără frigul care pătrunde printr-un geam spart, „reparat“ cu un carton şi căruia, cu greu, îi poate face faţă soba veche de teracotă lipită de mama ei aşa cum s-a priceput. Dar şi mai mult o macină faptul că nu poate face, momentan, mai mult pentru ai ei. De bine, de rău, ea are toate condiţiile unde este internată, dar ai ei nu... Nu există zi în care să nu sune acasă pentru a se asigura că părinţii îi sunt bine, că au mâncat, că şi-au luat pastilele, nu există dulciuri pe care să le primească şi să nu păstreze jumătate şi pentru cei de-acasă.

„Şi maică-sa să ştiţi că face la fel. Deşi e vai de ea, merge greoi, vine pe jos la Florina s-o viziteze, să-i aducă dulce ori ce mai primeşte sau cumpără şi ştie că i-ar plăcea copilei. Şi drumul nu e deloc scurt. Vine tocmai din zona Căminului Energetic. Se bucură tare mult când se întâlnesc, se luminează amândouă“, ne-a mărturisit Gena Preda, asistent medical la Spitalul Voila.

Iar acest lucru ne-a fost confirmat atunci când am mers în vizită la părinţii Florinei. Locuinţa este una socială, cu pereţi înalţi şi afumaţi, una care se încălzeşte cu greu iarna atât din cauza faptului că n-au o sobă bună, dar şi pentru că prin geamul spart căldura se risipeşte foarte repede. Cu soba de teracotă, lipită de mama Florinei, încălzesc două camere, cea în care dorm mama şi copila, atunci când vine acasă, şi holul transformat în bucătărie, unde doarme Niculae Câmpeanu, tatăl fetei. “Face crize urâte şi ca să nu se sperie fata, am ales să doarmă separat”, ne-a spus Silvia Savu. O casă extrem de modestă, dar în care am găsit curăţenie, totul pus la locul lui şi în care nu miroase nici a sărăcie, nici a lene.

Grija fetei pentru cei doi este cu atât mai mare cu cât îi ştie singuri şi neputincioşi, cu un venit mic, din care abia reuşesc să supravieţuiască de la o lună la alta. Printre afecţiunile pe care le are, mama Florinei este şi diabetică, dar n-a mai avut de unde să-şi rupă pentru a merge la controale şi a-şi lua tratamentul ca să-şi ţină boala sub control. Au, pe lună, cam 850 de lei, bani care se adună din pensiile anticipată şi de handicap ale lui Niculae Câmpeanu şi din alocaţia fetei. Din aceştia, 360 de lei se duc, lunar, pe cantina socială, de unde au asigurată, zilnic, o masă caldă, iar restul pe medicamentele de maximă necesitate, facturi. Dar din puţinul lor, de la Florina n-a lipsit niciodată Moşul sau micile atenţii făcute de ziua ei.

Etichete puse din cauza sărăciei şi a bolilor

La prima vedere, ai tendiţa de a-i respinge. Sunt nişte oameni bolnavi, nişte oameni care au trăit o viaţă în sărăcie şi pe care anii grei şi-au pus amprenta, nişte oameni care n-au cerut de la alţii, dar care au primit cu bucurie atunci când li s-a oferit ceva. Dar, mai presus de orice, sunt doi oameni care-şi iubesc copilul şi care, în neputinţa lor, îşi doresc pentru Florina un altfel de viitor. „Eu am 55 de ani, iar bărbatul meu are 49 de ani. Am făcut-o târziu pentru că am fost amărâţi, trăim în casa asta dată de Primărie, suntem bolnavi, dar ne-am dorit-o mult pe asta mică. Din ce-am avut, din ce am primit, mi-a plăcut s-o port curat şi frumos îmbrăcată. Şi acum îmi place s-o văd îngrijită, frumoasă. Îşi doreşte să facă şcoala de cofetar-bucătar ca să înveţe o meserie. Îi place să gătească, doar că aici n-are unde şi nici n-o las să folosească reşoul pentru că mi-e teamă“, ne-a spus mama fetei.

În schimb, atunci când merge să-şi vadă părinţii, Florina nu ştie ce să mai facă astfel încât să-i vadă, liniştiţi.

„Are grijă de ei şi, de multe ori, o surprind abătută, iar când începem să vorbim îmi spune că-şi face griji pentru ei. Exact ca o mamă care se gândeşte la puii ei şi vrea să ştie că sunt bine, aşa procedează şi Florina cu părinţii ei“, ne-a spus Gena Preda.

Iubire necondiţionată

La cei 13 ani, fata aceasta este o adevărată lecţie pentru acei copii care, poate, au de toate, dar cărora le este ruşine cu părinţii lor, din diverse motive, care nu ezită să-i judece, care uită că este frumos să mai şi oferi, nu doar să primeşti. Că, indiferent de cât de mult sau puţin au, cât de buni sau imperfecţi sunt, pentru părinţi înseamnă enorm un gest făcut de copilul lor: o îmbrăţişare, o urare, banalele întrebări „ce faci? Eşti bine?“…

Poate că viaţa i-a privat de multe pe cei doi, dar i-a răsplătit cu un copil care se mândeşte cu ei şi care şi-ar dori să-i aibă lângă ea mulţi ani.

„Aş vrea să-i văd fericiţi şi liniştiţi, să aibă tot timpul tratamentul necesar pentru că sunt foarte bolnăviori. Mi-ar plăcea să avem, din nou, pereţi albi, curaţi, să avem cald în casă, iar mami şi eu să avem unde să gătim în weekend-urile în care suntem împreună. Sper să fiu sănătoasă, să am un loc de muncă atunci când voi fi mare şi să le ofer şi lor tot ceea ce visez pentru noi“. Cam aşa arată dorinţele unei copile de 13 ani…

Dacă vreţi să fiţi părtaşi la îndeplinirea dorinţelor Florinei, vă puteţi implica în achiziţionarea unei sobe (de teracotă) cu plită, un geam care să-l înlocuiască pe cel spart, lemne, produse de igienă corporală şi casnică, iar pentru atunci când vremea o va permite în achiziţionarea de materiale necesare pentru zugrăvit.

Persoana de legătură este, şi în acest caz, Cristi Minculescu, coordonatorul Grupului „Pentru Tine!“ pe care-l puteţi contacta la 0726279537 sau pe pagina de facebook a grupului amintit.



Text şi foto: Liliana Maxim Minculescu + arhiva personală Silvia Savu