Pe Valea Prahovei, una dintre cele mai căutate destinaţii turistice, se află Vârful Omu, cel mai înalt vârf locuit din România, situat la o altitudine de 2.505 metri. Acesta este, de asemenea, şi al şaselea cel mai înalt vârf din ţară, precum şi cel mai înalt punct al Masivului Bucegi. Acolo se află atât Cabana Omu, cât şi Staţia Meteorologică Vârful Omu, care este considerată de mulţi drept locul cel mai înalt din România populat permanent.
De aceea dacă vreţi să ajungeţi acolo în viitorul apropiat trebuie să ştiţi că urmează demararea unui proiect de reabilitare a traseului montan care să facă din expediţia turiştilor una mai sigură. Proiectul se va derula în trei etape, urmând să se finalizeze în luna septembrie a acestui an. În prima etapă vor fi refăcute marcajele de pe segmentul Buşteni – Pichetul Roşu, în a doua se va asigura traseul de la Pichetul Roşu la Cabana Mălăieşti, iar în cele din urmă se va amenaja şi platoul turistic Vârful Omu.
Pentru a ajunge pe Vârful Omu puteţi opta între mai multe trasee care durează între 6 şi 12 ore. Spre exemplu, traseul Buşteni – Pichetul Roşu – Tache Ionescu – Cabana Mălăieşti – Vârful Omu durează aproximativ 10 ore, are 15 kilometri şi este unul dintre cele mai impresionante trasee din zonă. Este recomandat ca traseele marcate să fie parcurse exclusiv în compania unor ghizi profesionişti, tocmai din cauza faptului că în prezent multe marcaje sunt incomplete şi greu de urmărit, în special pe zona cuprinsă între Cabana Mălăieşti şi Vârful Omu, cea considerată şi cea mai dificilă.
Anual, peste 5 mii de persoane escaladează aceste trasee, ajungând la Cabana Mălăieşti. Cu toate acestea trebuie să fiţi atenţi la traseele interzise pe timpul iernii, indiferent de starea marcajelor.
Pentru aceia care preferă un drum lejer în favoarea urcărilor montane există telecabina din Buşteni, care duce până la Cabana Babele şi la 10 minute distanţă de Sfinx. De acolo şi până la Vârful Omu traseul mai are doar două ore şi este unul uşor, de platou.
Trasee turistice: Platoul turistic Vârful Omu din Munţii Bucegi
4 august 2017
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Cutremur la Teatrul „Toma Caragiu”. Andi Vasluianu, vizat de concedieri! Actorii şi angajaţii sar în apărarea directorului Mihaela Rus
-
Fost preot găsit spânzurat în podul casei
-
Sinaia, orasul cu care nu te poti plictisi! Protest împotriva abuzurilor din localitate!
-
Sfidare totală la Breaza. Hidro Prahova ia bani pe apă infestată, iar şeful ANPC este trimit la "treaba lui"
-
Cristina Deleanu, actriţa născută la Ploieşti, a plecat dintre noi. O viaţă dedicată scenei şi publicului
-
O zi pe an, şansă la vindecare, Ce se petrece la Ghighiu în Vinerea Luminată
-
Ziua Moaşei, sărbătorită cu emoţie la Maternitatea din Ploieşti
-
Prahoveni în stradă pentru reluarea turului II la prezidenţiale
-
Noapte fatală pe un drum din Prahova. Două vieţi pierdute într-un accident cumplit
-
Schimbare cu ecou la TCE Ploieşti. Directorul general se retrage strategic, pe fondul conflictului cu primăria
Anul - ediţia nr. 3751
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 16 mai 2025
Autentificare
Autentificare