Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după un succes lejer în faţa ibericei Carla Suarez Navarro.
În primul meci al zilei de pe arena centrală de la Roland Garros, Simona Halep a reuşit să o învingă pe Carla Suarez Navarro, din Spania, cu scorul de 6-1, 6-1, după o oră de joc.
Este prima victorie obţinută de constănţeanca de pe locul 4 în lume în faţa ibericei de pe poziţia a 23-a în ierarhia WTA pe zgură. Semnele au fost bune încă din startul meciului.
Românca a salvat două mingi de break în primul game al meciului, câştigând apoi pe serviciul adversarei. Simona a lovit mingea excelent şi s-a apărat foarte bine, greşind puţin în debutul partidei. După nici un sfert de oră, Simona Halep conducea cu 4-0, reuşind chiar şi un break ”alb” în faţa experimentatei Carla Suarez Navarro, care trecuse, în drumul ei spre optimile de finală la Roland Garros şi de Sorana Cîrstea.
Cu toate duelul de azi se anunţa a fi unul echilibrat, Simona Halep şi-a zdrobit adversara în primul set, pe care l-a câştigat cu 6-1, în doar 26 de minute. O performanţă, având în vedere că jucătoarea din spania nu cedase niciun set pe zgura pariziană în această vară.
Halep (25 de ani) a început perfect şi a doua repriză a partidei, pe care a deschis-o cu un break. Jucătoarea din Spania, cu trei ani mai în vârstă, a răspuns cu aceeaşi monedă. Simona a reuşit din nou să câştige pe serviciul adversarei, iar apoi s-a desprins decisiv, adăugând tacticos game după game.
Românca s-a impus lejer şi s-a calificat în sferturile de finală, pentru a doua oară în carieră, unde se va duela cu ucraineanca Elina Svitolina, care a trecut, cu mari emoţii de croata Petra Martic, jucătoare venită din calificări, scor 4-6, 6-3, 7-5.
Svitolina, cap de serie 5 la Roland Garros, a câştigat ultimul meci direct cu Simona Halep, în finala de la Roma, profitând de o accidentare a româncei. Ucraineanca a mai fost în sferturi la Paris în 2015.
Simona Halep, în sferturi la Roland Garros!
6 iunie 2017
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:
Email:
Comentariul:
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Vivi Răchită-îmbârligătorul şef al Ploieştiului! Când ai ZERO rezultate este mai uşor să critici pe alţii!
-
Bârladul nu e Ploieşti! DNA s-a autosesizat la Apele Române! Angajarea ilegală a lui Răchită la CSM Ploieşti, trecută sub tăcere!
-
VIDEO Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploieşti: fără distanţare socială, fără mască, cu ţigara aprinsă într-o instituţie publică!
-
Un copil a murit la Ploieşti! Rămâne o întrebare: care este preţul fotbalului de...performanţă?
-
Fraţii în veci vor fi fraţi! O nouă înfrăţire între o comună din Prahova şi una din Republica Moldova!
-
Premierul Cîţu lasă doar DOI şefi la stadionul Ilie Oană din Ploieşti!
-
Ce se ascunde în spatele tramvaiului deraiat la Ploieşti! Cine este vinovat şi cât va costa repunerea pe şine!
-
Şefii FRF, întâlnire cu Iulian Cojocaru, şeful PETROSPORT la Ploieşti!
-
Risipă din bani publici! Buget de Liga a 3 a la Sectia Fotbal a CSM Ploieşti!
-
CSM Ploieşti-lipsă totală de transparenţă! Legea 544 ingnorată de oficialii clubului sportiv!
Anul X - ediţia nr. 2853
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 27 februarie 2021
Autentificare
Autentificare