Petrolul Ploieşti se află în acest moment în criză de antrenor, dar negocierile staffului de conducere nu vor putea să satisfacă orgoliile suporterilor.
Ceea ce nu înţeleg antrenorii care vizează banca tehnică a Lupilor Galbeni este că suporterii au un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte echipa. Nu trebuie să uităm că suporterii sunt cei care au pus bani din buzunarul propriu pentru a susţine echipa când juca în liga judeţeană.
Marea greşeală a lui Leo Grozavu a fost aroganţa cu care a tratat galeria. Ca antrenor al Petrolului trebuie să respecţi relaţia cu suporterii şi să îi tratezi pe aceştia ca pe nişte zei. Nu ai voie să îi înjuri sau să îi umileşti. Galeria Petrolului este cea care a învăţat să îşi spună punctul de vedere, chiar dacă acesta nu este în concordanţă cu cel al conducerii oficiale a clubului
În urmă cu patru luni, în ziua numirii lui Leo Grozavu, Stiri Actuale scria că cea mai bună soluţie pentru Petrolul ar fi Dani Chiriţă. Era declaraţia omului de fotbal Adrian Teodorescu, iar evenimentele de la Petrolul demonstrează că Teo are dreptate, fiind un fin cunoscător al fenomenului fotbalistic.
Astăzi, în momentul în care la club se negociază rezilierea contractului lui Leo Grozavu, susţinem acelaşi lucru: PETROLUL ARE NEVOIE DE UN ANTRENOR PLOIEŞTEAN!!!
Doar un ploieştean ar înţelege ce înseamnă cu adevărat fenomenul Petrolul Ploieşti şi ar respecta relaţie dintre echipă şi galerie.
În acest moment există câteva nume care ar fi ideale pentru banca tehnică: Sebi Tudor, Florin Pârvu, Vivi Răchită şi Dani Chiriţă.
Primii trei sunt prinşi la alte echipe, iar singurul liber de contract este Dani Chiriţă. Chiru are o relaţie senzaţională cu galeria şi cunoaşte extrem de bine fenomenul Petrolul Ploieşti. A fost jucător al Lupilor Galbeni, este ploieştean şi are o şcoală de fotbal care ar putea da jucători pentru Petrolul
Chiar dacă Dani Chiriţă nu va fi adus ca antrenor principal al Petrolului, stafful de conducere ar putea să-i ofere un rol în managementul sportiv al echipei. Chiru ar fi un tampon excelent în relaţia cu suporterii şi astfel s-ar stinge conflictul mocnit cu galeria.
Indiferent ce nume ar alege conducerea Petrolului pentru a-l aduce atrenor, Stiri Actuale va susţine în continuare aducerea unui antrenor care înţelege fenomenul Petrolul, iar aceste nu poate fi decât un antrenor ploieştean!
Petrolul are nevoie de un antrenor ploieştean! Care ar putea fi cea mai bună soluţie
5 octombrie 2018
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3784
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 2 iulie 2025
Autentificare
Autentificare