Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi a treia favorită, a învins-o, miercuri, cu scorul de 5-7, 6-1, 6-1, pe sportiva spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 12, şi s-a calificat în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.
Halep s-a impus după un meci care a durat o oră şi 54 de minute, egalându-şi, astfel, performanţa înregistrată la ediţia de anul trecut a competiţiei californiene. Printre spectatorii care s-au aflat în tribunele terenului central s-a numărat şi fostul tenismen Ion Ţiriac.
Jucătoarea română a evoluat foarte bine în faţa unei adversare incomode, însă care a părut miercuri ca nefiind sută la sută din punct de vedere fizic. Această situaţie nu scade din meritele Simonei Halep, care le-a oferit spectatorilor câteva momente memorabile. Ea a condus la toate capitolele, 73 la sută la 63 la sută primul serviciu, 28-19 lovituri câştigătoare şi a "pierdut" doar la capitolul greşeli neforţate, 39-43. Până acum, jocul pe care Halep l-a etalat la Indian Wells a crescut de la meci la meci.
Simona Halep poate juca în semifinale cu Serena Williams, dacă americanca de pe locul 1 mondial o învinge pe Timea Bacsinszky (Elveţia), locul 26 WTA şi cap de serie numărul 27, într-o partidă care va avea loc joi, de la ora 04.00, tot pe arena centrală.
Calificarea în penultimul act al turneului este recompensatăcu un premiu de 220.230 de dolari şi cu 390 de puncte WTA. Întâlnirile din semifinale sunt programate vineri.