Sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 12:24:40
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Aventura Alexandrei Dulgheru la Wimbledon a durat doar o oră


30 iunie 2015

Alexandra Dulgheru, prima reprezentantă a României care a păşit pe iarba de la Wimbledon în acest an, a câştigat doar trei game-uri în faţa franţuzoaicei Kristina Mladenovic.

Românca în vârstă de 26 de ani nu a reuşit mare lucru în faţa frumoasei franţuzoaice, care este cu patru ani mai tânără, dar şi cu 22 de locuri înaintea Alexandrei în ierarhia mondială, fiind pe poziţia a 37-a.

Mladenovici s-a impus scurt: 6-2, 6-1, iar partida a durat doar o oră şi şapte minute. Românca a fost depăşită la toate capitolele, având procentaje mult mai slabe atât la primul, cât şi la al doilea serviciu (n.r. – bucureşteanca a câştigat doar patru puncte cu cel din urmă).

De asemenea, jucătoarea din Hexagon a reuşit 15 lovituri câştigătoare, faţă de doar opt ale Alexandrei Dulgheru, care a comis, însă, mai multe erori neforţate: 28 faţă de 24.

Mladenovic o va întâlni în turul doi pe Jelena Ostapenko, surprinzătoarea jucătoare din Letonia, beneficiară a unui wild-card care a produs cea mai mare surpriză de până acum la Wimbledon: a zdrobit-o pe Carla Suarez Navarro, jucătoarea din Spania aflată pe locul 9 în lume: 6-2, 6-0.

Până acum, dintre capii de serie ai competiţiei feminine de simplu, doar Suarez Navarro şi italianca Flavia Pennetta (24) au pierdut. Pennetta a fost învinsă de o altă jucătoare aflată în creştere: kazaha Zarina Diyas, scor 6-3, 2-6, 6-4.

Simona Halep debutează astazi la Wimbledon 2015, în faţa unui adversar accesibil: Jana Cepelova, din Slovacia, locul 106 WTA.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro