Vineri, 19 aprilie 2024 - 1:26:32
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Percheziţii DIICOT la Petrolul Ploieşti


14 noiembrie 2012

Procurorii DIICOT au efectuat miercuri percheziţii în Cluj-Napoca şi Ploieşti, la sediile sociale ale celor două cluburi sportive, în vederea ridicării de documente şi alte mijloace de probă, într-un dosar privind transferul de jucători de fotbal între cele două cluburi.

Este anchetat modul în care s-au efectuat mai multe transferuri de la "U" Cluj la Petrolul Ploieşti, în urma cărora statul a fost păgubit prin neplata taxelor aferente. Politiştii au ridicat mai multe calculatoare şi documente.

Cel mai probabil este vorba despre trecerea în grup a aproximativ 15 fotbalişti de la "U" Cluj la Petrolul Ploieşti în momentul în care Florian Walter a renunţat la gruparea ardeleană şi a devenit patron la clubul din Prahova.

 

Conform primelor informaţii ale anchetatorilor, jucătorii au fost transferaţi gratis de la "U" Cluj la Petrolul Ploieşti. Mai mulţi oficiali din conducerea celor două cluburi urmează să fie audiaţi la sediul DIICOT.

Sunt căutate documente din care pot rezulta infracţiuni de delapidare, evaziune fiscală şi constituire a unui grup de criminalitate organizată.

Fotbaliştii care au trecut în vară de la "U" Cluj la Petrolul: Mircea Bornescu, George Galamaz, Ionuţ Neag, Constantin Grecu, Sebastian Achim, Gaston Mendy, Adrian Cristea, Ovidiu Hoban, Marian Cristescu, Sebastian Cojocnean, Laurenţiu Marinescu, Gheorghe Grozav, Vlad Morar, Tony Nwakaeme şi Lukasz Szukala.

Surse judiciare au declarat că în acest dosar a fost începută urmărirea penală pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi delapidare, iar prejudiciul se ridică la aproape 11 milioane euro.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro