Marţi, 12 noiembrie 2024 - 2:37:30
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Antrenorul Răchită vorbeşte la TV despre demolarea sălii de gimnastică şi despre biroul său de la stadion!


1 februarie 2021

Unicul şi inegalabilul antrenor Vivi Răchită a făcut o nouă demonstraţie că proverbul lauda de sine, nu miroase a bine, a fost inventat special pentru el.

În direct la Metropola TV, într-o emisiune moderată de titratul ziarist ploieştean Ionel Luţan, Răchită a povestit despre...biroul său de la stadionul Ilie Oană, anunţând că a renunţat la antrenorat şi că se ocupă mai nou cu..."managementul, consilierea şi administrarea stadionului Ilie Oană"!

Declaraţiile lui Vivi i-au şocat pe cei care auziseră afirmaţiile primarului Andrei Volosevici, care în urmă cu două săptămâni, la un post TV local afirma că Răchită este un ...simplu antrenor la CSM Ploieşti.

Păi, acum cine naiba minte, că deja ne-am prins urechile. Noi credeam că primarul Volosevici ştie foarte bine cum stau lucrurile în ograda sa, dar se pare că inegalabilul Răchită îl contrazice permanent. 

Mai mult, fostul stelist a vorbit despre faptul că este prezent zilnic la stadionul Ilie Oană, acolo unde are biroul şi a afirmat că stadionul Ilie Oană este "casa Chindiei, a Petrolului şi a echipei naţionale"!!! (Clar, declaraţiile din campania electorală au fost uitate. Că doar prin august, acelaşi Vivi anunţa că atâta timp cât el e la Ploieşti, pe Ilie Oană joacă doar Petrolul şi echipele naţionale)

Incredibilă ni s-a părut afirmaţia directorului sub acoperire a CSM Ploieşti care a spus că lângă stadion se va construi o mare parcare, urmând a se demola "clădirile insalubre din faţa stadionului", iar secţiile de acolo vor fi relocate.  

Păi, probabil managerul Răchită sau administratorul Răchită a uitat faptul că respectivele clădiri trebuiau demolate odată cu construirea noului stadion, însă proiectul a fost atât de bine realizat, încât la finalizare au constatat că sala de gimnastică nu putea fi mutată sub nicio formă în spaţiile de la stadion, pe motiv că nu au fost respectate dimensiunile necesare desfăşurării antrenamentelor, conform standardelor. Ba mai mult, clădirea e un fel de struţo-cămilă, fiind ba în patrimoniul Primăriei Ploieşti, ba în cel al Ministerului Tineretului şi Sportului şi nu putem să nu ne aducem aminte de vizita pompieristică a fostului ministru Ionuţ Stroe (finul primarului Volosevici) care bătea cu pumnul în masă şi cerea reabilitarea urgentă a clădirii! Surpriză!!! A trecut mai bine de un an de la respectiva vizită, iar clădirea e în acelaşi stadiu de degradare, ba chiar mai rău! Şi nici măcar nu a fost realizat faimoasa expertiză cerută insistent de Ionuţ Stroe, expertiză care să ateste starea reală a imobilului.

Dar, ce vorbim noi despre miniştri dispăruţi din funcţie, când Nostradamus-Vivi ştie mai bine ce e de făcut acolo! Parcare, dom'le, că cel mai iubit sport din lume este fotbalul! Nu contează că tot mapamondul a auzit de Nadia Comăneci sau că Larisa Iordache ne-a umplut inimile de mândrie! Fotbal să fie, că doar 800.000 de euro nu cresc pe gard şi se pot face muuuulte cu bănuţii aştia.

PS. Să îi explice cineva managerului,consilier,administrator că CNI nu repară stadioane, eventual construieşte unele noi! 

Declaraţiile pompieristice ale unicului manager pot fi urmărite AICI 

 


 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro