Vineri, 8 noiembrie 2024 - 9:13:39
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Steaua căzătoare. Liderul nu a marcat încă în Liga 1 în 2015


2 martie 2015

Steaua Bucureşti mai are un avans de doar cinci puncte în fruntea campionatului de fotbal al României, după ce ieri a remizat, fără goluri, la Craiova.

După eşecul din prima etapă a returului, 0-1 cu ambiţioasa Rapid, Steaua a făcut şi ieri un meci slab, cu CS Universitatea Craiova, formaţie care a ajuns pe locul 3 în clasament.

CSU Craiova n-a mai pierdut un meci în Liga 1 din ultima zi a lunii august, în etapa a şasea, şi n-a primit gol în ultimele cinci partide, iar Steaua, care câştigase cu 1-0 în Bănie în Cupa României, n-a reuşit ieri să repete isprava.

Pe un gazon care semăna mai degrabă cu o pajişte doljeană, cele două echipe au făcut un meci urât sub privirile celor şase mii de suporteri cocoţaţi în tribunele decrepite ale modestului stadion din Parcul Romanescu.

Steaua a dominat meciul şi a ratat marile ocazii, însă n-a reuşit să ocolească ”autobuzul” cu doi şoferi – antrenorii Sorin Cârţu şi Emil Săndoi – parcat de olteni în faţa porţii lui Bălgrădean.

A fost o partidă cu multe faulturi, arbitrul Marius Avram acordând cinci cartonaşe galbene şi unul roşu, fostului stelist Pablo Brandan, care a fost trimis la cabine în debutul reprizei secunde.

Cu toate că a avut 40 de minute un om în plus pe teren, campioana României a suferit la Craiova, lipsa lui Lucian Sânmărtean de la mijlocul terenului fiind tot mai apăsătoare pentru jocul echipei lui Costel Gâlcă.

Steaua a bătut pasul pe loc în 2015 în Liga 1, iar Petrolul dă târcoale poziţiei fruntaşe. Cu toate că ”lupii galbeni” au pierdut câţiva jucători importanţi în iarnă, trupa lui Mircea Rednic a făcut totul perfect în 2015: a marcat două goluri, a câştigat două meciuri şi s-a apropiat la cinci puncte de lider.

În etapa următoare, Steaua are un meci cât se poate de uşor: cu CFR Cluj. ”Feroviarii” sunt traşi pe linie moartă. Ultimii în clasament, după o depunctare de 24 de puncte, fără susţinere financiară şi cu un lot ”decimat”, ardelenii au şanse minime de a evita retrogradarea, dar şi o înfrângere pe terenul Stelei.

Petrolul îşi va măsura forţele, la sfârşitul săptămânii, cu CSMS Iaşi – o echipă aflată pe val. Moldovenii au strâns şi ei şase puncte în 2015, după ce au învins două rivale la evitarea retrogradării: Viitorul şi Gaz Metan.

Surprinzător în fotbalul românesc din 2015 este şi parcursul bun al dinamoviştilor, care au ajuns la un punct de locul 3, după ce au câştigat cu Oţelul şi Universitatea Cluj. Astra Giurgiu e în declin, trupa lui Oleg Protasov pierzând puncte importante în remizele cu Concordia (2-2) şi FC Braşov (1-1).

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 7 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro