Simona Halep şi-a continuat aventura extraordinară în Statele Unite, cu un succes splendid (6-1, 7-5) în faţa localnicei Sloane Stephens, în sferturile de finală ale prestigiosului turneu de la Miami.
A fost a 14-a victorie consecutivă pentru singurul superstar în activitate al României, însă, pentru a o obţine pe cea de-a 15-a, va trebui să treacă de liderul mondial, dictatorul tenisului feminin, Serena Williams.
Chiar dacă Sloane Stephens s-a născut la nici o oră de mers cu maşina distanţă de arena centrală a competiţiei de la Miami, din tribune s-au auzit numeroase încurajări în limba română, iar Simona Halep a zburdat pe cimentul din Florida, arătând un tenis mai bun chiar şi decât cel prestat în California, unde tocmai a câştigat un alt turneu de top: Indian Wells.
Miami Open este turneul ”de casă” al Serenei (33 de ani), care a plecat de opt ori cu trofeul acasă. Liderul autoritar al tenisului feminin mondial a trecut, tot aseară, de nemţoaica Sabine Lisicki, după trei seturi palpitante, scor 7-6 (4), 1-6, 6-3. A fost primul set cedat de Serena în actuala ediţie şi doar al doilea din ultimele două sezoane.
Dacă la Indian Wells, americanca s-a retras din cauza unei accidentări înaintea confruntării cu Halep, tot în penultimul act, turneul din Florida va consemna cu siguranţă prima ciocnire între cele două jucătoare din 2015, după cele două partide extrem de contrastante din finalul sezonului trecut, jucate la Turneul Campioanelor.
Atunci, Simona a zdrobit-o pe Serena în faza grupelor, scor 6-0, 6-2, însă legenda cu puls din Statele Unite s-a răzbunat în finală, pe care a câştigat-o fără drept de apel: 6-3, 6-0.
În cealaltă semifinală se vor întâlni două jucătoare cotate cu şanse reduse de izbândă la începutul competiţiei: Carla Suarez Navarro (Spania, cap de serie 12) şi Andrea Petkovic (Germania, 9).