Poliţişti din Capitală efectuează, miercuri dimineaţă, 61 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Călăraşi, Buzău, Giurgiu, Prahova şi Dâmboviţa, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, scrie Agerpres.
Conform unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, persoanele bănuite au obţinut, în baza unor adeverinţe false, de la mai multe unităţi bancare şi financiar nebancare diferite credite, în valoare totală de 1,2 milioane de lei, sumă ce constituie prejudiciu în dauna instituţiilor respective.
Persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice — Sector 3.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precizează sursa citată.