Bărbatul din Marea Britanie, în vârstă de 29 de ani, a recunoscut că este vinovat şi va fi judecat pentru crimă
În luna iulie a anului trecut, trupul neînsufleţit al unei tinere românce, mamă a doi copii, a fost găsit la două zile după ce aceasta a dispărut. Lenuţa Ioana Haidemac, din Arad, România, fusese văzută ultima dată pe 20 iulie 2016, în Skegness, Marea Britanie, cadavrul ei fiind descoperit de către organele de poliţie britanice, pe 22 iulie la aceaşi locaţie la care a fost observată cu două zile în urmă. Tânăra româncă, care avea 28 de ani, plecase la muncă în UK, alături de partenerul ei de viaţă, lasând acasă doi copii. La scurt timp , autorităţile din Regatul Unit au reţinut un suspect în acest caz, fiind vorba de un bărbat britanic de 29 de ani, originar din localitatea Skegness.
Casey Scott, britanicul reţinut de către politie, a recunoscut la începutul acestui an uciderea tinerei Lenuţa Haidemac, în Skegness, Lincolnshire şi riscă o condamnare la închisoare pe viaţă, potrivit cotidianului Daily Mail Online. Criminalul, domiciliat în Drummond Road, Skegness, a pledat vinovat în timpul şedinţei de judecată care a avut loc la Lincoln Crown Court. El a fost trimis înapoi în arest, iar sentinţa sa a fost amânată până la o dată care urmează să fie stabilită de către organele competente. Judecătorul Michael Heath a declarat că inculpatul Casey Scott riscă să primească pedeapsa maximă admisă în Marea Britanie. El a spus: "Nu poate fi decât o singură pedeapsă pentru o astfel de crimă şi aceasta este închisoare pe viaţă”.
Lenuţa Ioana Haidemac, originară din localitatea Sânmartin, judeţul Arad, a locuit în zona Monks Road din oraşul Lincoln, dar, de asemenea, avea rude şi prieteni în Boston şi Skegness, oraşe situate la distanţe de câteva zeci de kilometri de Lincoln. La momentul crimei, John Farmer, un turist din Leicestershire, care a fost cazat la Sherwood Lodge Hotel, situat vizavi de clădirea în care a fost găsit trupul femeii din România, a spus pentru Daily Mail că este o mare tragedie şi este o ruşine că aşa ceva s-a întâmplat în acea localitate.
Wayne Smith, proprietarul Sherwood Lodge Hotel, a declarat: "Poliţia a fost aici, noaptea trecută. Au spart uşa de la intrare folosind un berbec pentru a ajunge în camera de la parter. Astfel de lucruri sunt din fericire rare în Skegness.” Din păcate tragedia a avut loc, doi copii de 12, respectiv 3 ani rămânând fără mamă. Justiţia britanică îşi va face datoria, criminalul urmând să îşi primească pedeapsa pentru fapta sa.
TITLURILE ZILEI:
• Drumul spre Bâlea, blocat temporar! Transfăgărăşanul se închide • Firma care repară podul de la Blejoi, prinsă pe picior greşit. Amendă pentru haosul din trafic! • Drumul spre Bâlea, blocat temporar! Transfăgărăşanul se închide • Firma care repară podul de la Blejoi, prinsă pe picior greşit. Amendă pentru haosul din trafic!
Britanicul care a ucis o româncă vara trecută în UK riscă închisoarea pe viaţă
9 ianuarie 2017
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3785
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 iulie 2025
Autentificare
Autentificare