Sâmbătă, 4 iulie 2020 - 9:31:59
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

DNA: Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi alţi trei inculpaţi, sub control judiciar în dosarul Microsoft 2


11 aprilie 2017

Procurorii DNA au dispus, luni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de cinci inculpaţi, printre care Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, în dosarul Microsoft 2.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, reprezentanţi în fapt/drept ai D.Con-Net AG, sunt cercetaţi pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În acelaşi dosar au fost puşi sub control judiciar Ion Adrian Stănescu, consilier asistent la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) şi Andrei Săvulescu, director general la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul MCSI, ambii pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, precum şi Călin Tatomir, director general Microsoft România SRL, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

"De asemenea, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul în vederea sesizării Preşedintelui României, pentru solicitarea avizului necesar urmăririi penale faţă de Sandu Gabriel, care la data faptelor a deţinut funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul", se mai menţionează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, faptele au fost comise în contextul în care, luna aprilie a anului 2009, expira contractul comercial de închiriere licenţe Microsoft. Gabriel Sandu, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a optat pentru varianta încheierii unui nou contract de închiriere software, fapt care nu se putea realiza, conform legislaţiei în vigoare, decât prin organizarea unei licitaţii publice.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating
(208 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Servicii medicale de calitate la standarde europene

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 1 iulie 2020
Autentificare
stiriactuale.ro