Dimineaţa zilei de 7 ianuarie a fost marcată de o tragedie în satul Teşila, comuna Valea Doftanei, unde un incendiu violent a cuprins o gospodărie. Pompierii au fost alertaţi în jurul orei 05:30 şi au intervenit rapid cu patru autospeciale şi un echipaj SMURD pentru a stinge flăcările care se extinseseră pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi.
În timpul intervenţiei, a fost confirmată o veste tragică: o femeie de 87 de ani, care se afla în locuinţă, nu a mai putut fi salvată, trupul acesteia fiind găsit carbonizat.
Incendiul a fost lichidat, iar pompierii lucrează la înlăturarea efectelor devastatoare. Cauza izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilită în cadrul unei anchete.