Închideți
Marţi, 12 noiembrie 2019 - 12:28:52
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Patru Coduri Galbene de vreme rea în mai multe judeţe


16 martie 2014

Patru Coduri Galbene de vânt puternic au intrat în vigoare, sâmbătă după-amiază, în mai multe judeţe din Moldova şi Transilvania, iar pentru zona montană înaltă a judeţelor Suceava şi Neamţ se aşteaptă precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, între orele 18,00 şi 20,00, în judeţele Bihor şi Arad se vor semnala intensificări de vânt, care, la rafală, pot depăşi 60 de kilometri/oră.

De asemenea, până la ora 22,10, în judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi, vor avea loc intensificări ale vântului cu viteze, la rafală, de până la 60 — 65 de kilometri/oră, izolat peste 70 de kilometri/oră, iar în zona montană înaltă a judeţelor Suceava şi Neamţ peste 100 de kilometri/oră. Spre sfârşitul intervalului, în zona montană înaltă, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Şi judeţele Alba, Mureş şi Harghita se vor afla, până la ora 20,00, sub Cod Galben de vânt puternic. Intensificările vântului vor atinge şi depăşi, la rafală, 65 de kilometri/oră.

Până la ora 22,00, vântul va fi puternic şi în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud. Aici, se vor semnala intensificări ale vântului ce pot atinge şi depăşi, la rafală, viteze de 55 — 65 de kilometri/oră, iar în zona montană înaltă peste 100 de kilometri/oră. Începând din nord — vestul zonei, se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, iar în zona montană înaltă va ninge viscolit.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating
(337 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Servicii medicale de calitate la standarde europene

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 noiembrie 2019
Autentificare
stiriactuale.ro