România se află în fruntea ţărilor europene în ceea ce priveşte prevalenţa bolilor pulmonare, potrivit statisticilor furnizate de OMS, conform Societăţii Române de Pneumologie.
În ţara noastră se estimează că aproximativ un milion de persoane suferă de astm, în fiecare oră trei persoane sunt diagnosticate cu tuberculoză, iar incidenţa bronhopneumoniei obstructive este în continuă creştere.
În acest context, a avut loc cea de-a doua ediţie a Conferinţei Naţionale Managementul Bolilor Pulmonare.
Evenimentul a subliniat problematica bolilor pulmonare în sistemul de sănătate public din România, dezbătând acest subiect din perspectiva pacientului cu boli pulmonare, a asociaţiilor de pacienţi, autorităţilor, medicilor specialişti şi a societăţilor medicale de profil.