Prima avertizare de cod galben este valabilă astăzi în intervalul orar 08:00 - 22:00 şi se aşteaptă intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării.
Conform prognozei, la munte vor fi rafale de 70...100 km/h, iar în regiuni precum Transilvania, sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei viteza vântului va atinge 65...75 km/h. În alte zone precum Crişana, Maramureş, Dobrogea, Banat, Moldova şi restul Olteniei şi Munteniei se vor înregistra intensificări locale şi temporare, cu viteze în general de 55...60 km/h. În zona montană se vor înregistra precipitaţii moderate cantitativ (15....20 l/mp), mai ales sub formă de ploi, cu efecte de topire şi cedare a stratului de zăpadă, iar la altitudini de peste 1700 m va ninge viscolit.
La munte vântul va continua să prezinte intensificări şi în zilele următoare, iar local şi temporar şi în restul teritoriului, dar la viteze mai reduse.
De asemenea, în intervalul menţionat, este în vigoare şi un cod portocaliu pentru intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. În aceste regiuni, la altitudini de peste 1700 m, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110...120 km/h, fiind însoţit de viscol şi o vizibilitate foarte redusă. Este important ca locuitorii din aceste zone să fie precauţi şi să urmeze sfaturile autorităţilor pentru a-şi proteja siguranţa şi bunurile materiale.
Avertizare meteorologică: Coduri Galben şi Portocaliu de intensificări ale vântului şi precipitaţii
5 februarie 2024
- Tags:
- avertizare meteorologica,
- vant,
- ploaie
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Viceprimarul Săraru vrea locuinţă de serviciu....sau decontarea navetei de la Bucuresti!
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
Anul - ediţia nr. 3782
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 30 iunie 2025
Autentificare
Autentificare