Duminică, 22 septembrie 2019 - 9:41:21
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Sebastian Ghiţă, Viorel Hrebenciuc şi Robert Negoiţă, la DNA pentru finanţărea PSD din 2009


12 ianuarie 2012

ghita-negoitaViorel Hrebenciuc, Robert Negoiţă şi Sebastian Ghiţă sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru spălare de bani, într-un dosar disjuns din cel în care au fost trimişi în judecată preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, şi omul de afaceri Ioan Niculae pentru finanţarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană.


În dosarul lui Ioan Niculae şi Bunea Stancu, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, în rechizitoriul procurorilor se face menţiunea că DNA a disjuns dosarul şi continuă cercetările pentru infracţiunile de folosire a influenţei în partid, fals în înscrisuri şi spălare de bani, în ceea ce îi priveşte pe Viorel Hrebenciuc, Robert Negoiţă, Sebastian Ghiţă şi Emilian Dinescu.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată miercuri pe Gheorghe Bunea Stancu şi Ioan Niculae în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană.

Bunea Stancu, care este şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a PSD, este acuzat de folosirea influenţei autorităţii ce rezultă din funcţia de conducere într-un partid pentru a obţine pentru altul bani sau foloase necuvenite iar Ioan Niculae, acţionar principal al grupului Interagro SA, este acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei Gheorghe Teodorescu, acţionar al SC Insomar SRL, şi Viorel Bărac, director al SC Interagro SA, ambii pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană.

Conform înţelegerii, sumele de bani urmau a fi furnizate indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare la finanţarea partidelor politice, susţin procurorii.

În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae a solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către Mircea Geoană, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la cele două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (SNTGN TRANSGAZ şi SNGN ROMGAZ SA), se arată în comunicat.

Pe parcursul cercetărilor, s-a stabilit că din cei 1.000.000 euro s-a plătit efectiv suma de 641.730 lei, aproximativ 150.000 euro, folosindu-se drept paravan un contract încheiat între societatea controlată de Ioan Niculae - Interagro SA şi SC Insomar SRL. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sector 1 Bucureşti


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(27 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Servicii medicale de calitate la standarde europene

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 septembrie 2019
Autentificare
stiriactuale.ro