Printre privilegiile pe care le-am avut în lunga mea activitate de jurnalist a fost si întâlnirea cu marele om de cultură şi artă, Ioan Grigorescu, născut la data de 20 octombrie 1930, în oraşul Ploieşti, într-o familie cu trei copii. Tatăl său lucra ca maistru distilator la Rafinăria Vega din Ploieşti, "unul dintre cei care spuneau cifra octanică a benzinei, ca degustătorii de vin, umezindu-şi un deget cu benzină şi punându-l pe limbă, să vadă cum se volatilizează zicea: "E gata! Are 94 sau 98". Era văr prin alianţă cu scriitorul Nichita Stănescu. La vârsta de 6 ani a învăţat să citească. A absolvit Institutul de Literatură "Maxim Gorki" de la Moscova.

A fost corespondent de presă în Polonia între anii 1956-1958, timp în care a învăţat limba poloneză şi i s-a născut un fiu la Varşovia. În anul 1959 este trimis apoi ca bursier UNESCO la Institutul Superior de Jurnalistică din Strasbourg.

Ioan Grigorescu a fost unul dintre cei mai cunoscuţi corespondenţi de presă. A publicat 15 volume de proză şi reportaje de călătorie – între care “Zigzag pe Mapamond”, ”Paradisul murdar”, “Dilema americană”, “Al 5-lea punct cardinal”. De asemenea, a scris 20 de scenarii pentru filme artistice de lung-metraj.

El este cunoscut în special ca autor al celui mai lung serial TV, “Spectacolul lumii”, cu peste 400 de episoade, filmate în peste 50 de ţări. După Revoluţie a filmat 37 episoade în perioada 1993-1994 şi 222 de episoade în perioada 1999-2005. De asemenea, a fost şi scenarist-comentator al serialului “România optimistă” (2005-2007).

Pentru activitatea sa în calitate de realizator de filme documentare a fost distins cu "Premiul Academiei Române pentru Arta Spectacolului” (2000), cu “Premiul special” şi “Trofeul Breslei” – acordat de Uniunea Cineaştilor.

A avut titlul de Luptător al Revoluţiei din 1989. A îndeplinit, în perioada 15 martie 1993 - 15 octombrie 1998, funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Polonă.

„Am ales să merg pe calea cunoaşterii şi a apropierii. Asta mi-a dat mai mari satisfacţii, pentru că nu am făcut niciodată drumuri pentru a căuta in pubelele ţării pe care le-am văzut, ci din contră, să duc acolo ce avem noi mai bun şi să luăm de la ei ce au mai bun. (...) Sacrificiile mele au fost deseori o renunţare. Nu m-am plâns niciodată de cantitatea de muncă pe care a trebuit să o fac. Sacrificiile mele sunt nesemnificative, dar sunt enorme pentru mine, pentru că mă simt prea îndatorat şi mă intreb când au trecut 77 de ani. Cifra asta mă miră, mă uluieşte şi mă întreb ce mai pot face de acum incolo. Nu sunt obsedat de perenitatea numelui. Sunt foarte bucuros că stau pe Strada Nicolae Grigorescu în satul Izvorani şi asta am tradus-o prin Izvorul Anilor. Aştept valul care să vină peste mine, dar nu paralizat de frică. Până în ultima clipă voi fi cu ochii pe aparatul de filmat şi cu ceva de scris în mână. Am un jurnal care durează de 50 de ani, e adevărat, cam sporadic. Nu ştiu ce se va întâmpla cu el... e foarte interesant că multe file din el sunt coli de hârtie din tot felul de colţuri ale lumii ”, mărturisea  Maestrul despre misiunea sa in viaţă.

A avut însă si regrete: „Regretul cel mai mare nu este că nu voi mai fi, căci asta se întâmplă tuturor... Mi-ar fi plăcut să am, poate, o viaţă mai sedentară, dar eu nu pot fi un călător imobil”