Vineri, 26 aprilie 2024 - 8:10:33
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Peste 300 de proiecte pentru dezvoltarea municipiului Câmpina în următorii şapte ani!


13 martie 2021

Peste 330 de proiecte de investiţii, care ar urma să fie finanţate din bugetul local, din bugetul naţional, din parteneriate cu CJ Prahova, din fonduri europene, cât şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă au fost publicate pe pagina Primăriei Câmpina într-un document institulat Strategia de Dezvoltare Locală,  document lansat în dezbatere publică.

Primarul Alin Moldoveanu a anunţat că aşteapt propunerile şi sugestiile cetăţenilor până pe data de 12 aprilie pentru a stabili împreună cu locuitorii municipiului care sunt principalele priorităţi ale Câmpinei.

"Până în anul 2027, ne propunem să accesăm fonduri europene în valoare de 120 milioane de euro, atât prin POR, prin Programul Operaţional Tranziţie Justă şi prin alte programe ale Uniunii Europene, cât şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Avem proiecte de anvergură, dar avem şi proiecte de necesitate, să le spun aşa, legate de infrastructură rutieră, de infrastructura educaţională, de turism, cultură, absolut toate domeniile, inclusiv domeniul economic. Nu se va întâmpla nimic peste noapte, nu se va întâmpla nimic a doua zi după ce va fi aprobată această strategie, dar încet-încet, lucrurile se vor schimba în bine şi va începe să se vadă asta", a anunţat primarul Alin Moldoveanu.

Edilul a făcut un apel către populaţie şi către reprezentanţii firmelor din municipiu pentru a studia cu atenţie Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Câmpina pentru perioada 2021-2027 şi să  trimită  propunerile pe adresa de e-mail a Primăriei Câmpina ([email protected]), prin poşta clasică sau la Registratura instituţiei.

După perioada de dezbatere publică, Strategia de Dezvoltare Locală va intra în dezbaterea Consiliului Local.

Pe lista (LISTĂ CARE POATE FI CONSULTATĂ AICI) propusă de către reprezentanţii administraţiei locale regăsim proiecte precum: 

- Construirea unui drum ocolitor prin cartierul Slobozia paralel cu râul Doftana până la ieşirea din oraş către comuna Valea Doftanei în scopul descongestionării traficului pe străzile Calea Doftanei şi Voila) 

- Modernizarea sistemului de transport public: eticketing, bilet turistic, sistem informare în staţii, sistem informare în autobuze, monitorizare video internă, monitorizare GPS

- Refacerea mocănţei pe traseul Câmpina-Valea Doftanei 

- Modernizarea şi dotarea Spitalului Municipal Câmpina cu aparatură de specialitate, de ultimă generaţie, inclusiv măsuri privind digitalizarea internă a spitalului

- Creare reţele de distribuţie agent termic secundar pentru încălzire, inclusiv echilibrare hidraulică, pentru apă caldă de consum şi instalaţia de recirculare a acesteia, la puncte termice care nu au fost supuse niciunei modernizări privind utilajele şi reţelele

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro