Facultăţile trec prin vremuri foarte grele. Dezastrul de la Bac din ultimii ani au închis pe rând zeci de programe de studii. Dar nici bani nu mai sunt pentru studenţii de la stat. Dacă în ultimii ani au fost aprobate peste 62.000 de locuri în anul I, pe locurile fără taxă, anul acesta au fost aprobate doar 45.887 de locuri bugetate.
Universităţile se văd nevoite să lichideze acele programe de studii care nu mai au căutare printre tineri, motiv pentru care zeci de programe de studii nu mai pot organiza admitere în acest an, iar 13 universităţi particulare vor dispărea de tot, până în toamna acestui an.
Atenţie! Multe facultăţi care aveau autorizare provizorie au primit calificativ inferior, „neîncredere”, aşa că este foarte important să vă informaţi înainte de înscrierea în anul I.