Plafonul acordat pensionarilor ploieşteni pentru acordarea gratuităţii pe transportul în comun ar putea fi majorat. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă de către avocatul George Botez, consilier local PSD, care a precizat că un proiect în acest sens va fi dezbătut în şedinţa Consiliului Local Ploieşti de miercuri.
"13.000 de pensionari ar putea beneficia, din nou de această facilitate care reprezintă respect pentru seniorii noştri. Majorarea pensiilor a făcut ca mulţi pensionari să piardă această facilitate, deşi depăşesc cu 10-20 de lei plafonul maxim şi nu este corect. Majorarea plafonului va însemna un ajutor şi pentru TCE,societatea care se ocupă de transportul ploieştenilor.Nu este un proiect al PSD şi fac un apel către toţi colegii mei din Consiliul Local să accepte această facilitate. Aşa cum s-au găsit bani pentru panseluţe şi alte minuni la Ploieşti, sunt convins că se vor găsi fonduri şi pentru această majorare", a declarat Botez.
Dacă proiectul va fi adoptat, noul plafon pentru acordarea gratuităţii pentru pensionari va fi de 2800 de lei.
TITLURILE ZILEI:
• Sky şi Bella, puii de leu deveniţi atracţii ale Grădinii Zoologice Bucov • Veşti bune pentru românii cu credite. Ce se întâmplă cu dobânzile? • Mister medical în România. Caz de malarie fără călătorii în zone tropicale. Autorităţile, în alertă • Sky şi Bella, puii de leu deveniţi atracţii ale Grădinii Zoologice Bucov • Veşti bune pentru românii cu credite. Ce se întâmplă cu dobânzile? • Mister medical în România. Caz de malarie fără călătorii în zone tropicale. Autorităţile, în alertă
Social democraţii propun majorarea plafonului pentru gratuitatea acordată pensionarilor pe transpotul în comun din Ploieşti
25 mai 2021
Din aceeaşi categorie:
Dragnea: Realizarea Programului de Cadastru va pune ordine si in domeniul impozitarii proprietatilor
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
Anul - ediţia nr. 3791
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 iulie 2025
Autentificare
Autentificare