Firma contractată de Primăria Ploieşti pentru dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie anunţă începerea unei noi acţiuni pentru combaterea insectelor în municipiu.
"S.C. CORAL IMPEX S.R.L. vă aduce la cunoştinţă că în perioada 21 - 29 octombrie 2019 va efectua servicii de dezinsecţie pe suprafaţa domeniului public al Municipiului Ploieşti. Pentru ca activitatea de dezinsecţie să fie eficientă, aceasta trebuie efectuată în mod unitar, la nivelul întregii localităţi, atât pe domeniul public, cât şi privat", se arată în anunţ.
"În acest sens,se face apel către cetăţeni, asociaţii de locatari/proprietari, agenţi economici şi instituţii publice să efectueze activitatea de dezinsecţie pe proprietăţi, în clădiri şi în subsolul blocurilor, concomitent cu acţiunea municipalităţii. În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestei acţiuni, perioada de efectuare a activităţii de deratizare va fi prelungită.Vă rugăm că în perioada menţionată să luaţi toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu, în caz contrar, Primăria Municipiului Ploieşti şi S.C. CORAL IMPEX S.R.L. sunt absolvite de orice responsabilitate", a mai transmis operatorul de dezinsecţie.
TITLURILE ZILEI:
• Criză tăcută în farmacii. Plăţile întârziate pun în pericol accesul pacienţilor la tratamente în Prahova • Pensionări la 48 de ani? Bolojan trage frâna: „Nu mai putem susţine un sistem atât de nedrept” • Generaţia dependentă? Tot mai mulţi adolescenţi din România intră în lumea jocurilor de noroc, cu mult înainte de 18 ani • Criză tăcută în farmacii. Plăţile întârziate pun în pericol accesul pacienţilor la tratamente în Prahova • Pensionări la 48 de ani? Bolojan trage frâna: „Nu mai putem susţine un sistem atât de nedrept” • Generaţia dependentă? Tot mai mulţi adolescenţi din România intră în lumea jocurilor de noroc, cu mult înainte de 18 ani
Dezinsecţie în Ploieşti, în perioada 21-29 octombrie
22 octombrie 2019
- Tags:
- dezinsectie,
- coral,
- ploiesti
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
Anul - ediţia nr. 3789
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 9 iulie 2025
Autentificare
Autentificare