Luni, 7 octombrie 2024 - 4:24:24
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Toate instituţiile statului vor avea acelaşi program


13 februarie 2012

institutieProgramul de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate din ţară va fi armonizat, începând de luni, iar activitatea acestora se va desfăşura între orele 8.00 şi 16.00, la solicitarea premierului, a anunţat secretarul general al Guvernului, Dezsi Attila.

Secretarul general al Guvernului, Dezsi Attila, a anunţat, sâmbătă, că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut armonizarea programului de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate ale statului.

"Începând de luni, programul tuturor autorităţilor publice centrale va fi între orele 8.00-16.00, în conformitate cu solicitarea primului ministru. Decizia s-a luat pentru că autorităţile centrale aveau programe diferite: unii începeau la ora 9.00, unii la 8.30, alţii la ora 8.00. Este o hotărâre bună pentru că programul trebuie să fie unitar la nivelul autorităţilor centrale şi la nivelul reprezentării din teritoriu, la prefecturi", a declarat Dezsi.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 4 octombrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro