Marţi, 20 august 2019 - 12:10:39
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Băsescu, mesaj către Dodon: Nu mai pierde vremea şi ia-o spre Vest, că asta e direcţia!


27 noiembrie 2016

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a transmis un mesaj, sâmbătă, lui Igor Dodon, să nu mai piardă vremea şi să o ia spre Vest, pentru că aceasta este direcţia. Băsescu a afirmat şi că unirea României cu Republica Moldova este ”mai scumpă decât tezaurul ascuns de ruşi la Moscova”.

Traian Băsescu a participat, sâmbătă, la Chişinău, la o reuniune organizată de PMP, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din România din 11 decembrie.

În discursul său, Băsescu a spus că, de când a devenit preşedintele României, întotdeauna a vrut să ştie dacă unirea este posibilă.

El a amintit că în anul 2005 a fost făcută o amplă cercetare sociologică în Republica Moldova, iar atunci lucrurile nu arătau prea bine pentru că doar 3% din cetăţenii Republicii Moldova erau unionişti şi circa 10% pro-europeni.

”Iată ce evoluţie extraordinară: azi avem confirmarea că cel puţin 48% din cetăţenii Republicii Moldova sunt pro-europeni şi unionişti. Acest proces arată că unirea este aproape, dragii mei, şi e aproape pentru că evoluţiile procesului de desovietizare a Republicii Moldova sunt tot mai rapide”, a adăugat Traian Băsescu.

Liderul PMP a spus că Eugen Tomac i-a fost cel mai bun sfetnic şi, urmare a discuţiilor cu el, a vorbit şi cu premierul Emil Boc, spunându-i: ”Ce facem, Emile, cu fraţii noştri?”.

Băsescu a precizat că au fost găsite soluţii, menţionând bursele pentru studenţii din Republica Moldova şi repararea unei nedreptăţi prin modificarea Legii cetăţeniei, astfel că în prezent peste 500 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova sunt şi cetăţeni români.

”Asta explică de ce în ultimii ani sentimentul pro-european şi pro-românesc este în creştere şi mai ales este de neoprit. Degeaba câştigă unii alegerile şi spun că vor în uniunea vamală a lui Putin, populaţia va vrea altfel. Sunt convins că dacă acum două săptămâni au fost 48% pro-Vest, peste doi ani vor fi 60%, iar România trebuie să aibă grijă de acest sentiment. Mai scumpă decât tezaurul ascuns de ruşi la Moscova este unirea cu Republica Moldova”, a afirmat Traian Băsescu, în uralele celor prezenţi, care au scandat ”Unire!”.

”Eu sunt convins că acest lucru se va întâmpla, pentru că sunt un politician care a trecut de mult de vârsta şi de experienţa începătorului, în care speculezi lucruri mărunte. Deşi am votat împotriva lui, am votat pentru Maia Sandu, am luat notă de declaraţia făcută de domnul Dodon, în care şi-a mai diminuat elanul spre uniunea vamală şi spune că va întreba poporul dacă să meargă spre Vest sau spre Est. Eu îi dau un sfat de aici, de la Chişinău: Nu mai pierde vremea şi ia-o spre Vest, că asta e direcţia! Eu am fost preşedinte zece ani, el încă e stagiar, aşa că ar fi bine să îmi asculte sfaturile”, a mai declarat Băsescu.

Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a afirmat, într-un interviu acordat TVR, că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană va fi în continuare implementat, însă a spus că este posibil, la un moment dat, un referendum prin care moldovenii să decidă dacă vor denunţarea lui şi intrarea în Uniunea Eurasiatică sau nu.

”Integrarea în Uniunea Eurasiatică este posibilă doar dacă va fi denunţat acordul cu Uniunea Europeană. Lucrul acesta preşedintele nu poate să-l facă. Vor fi alegeri parlamentare, vom vedea ce majoritate parlamentară va fi. Vom organiza, în caz de necesitate, un referendum şi apoi vom decide unde mergem, în Est sau în Vest”, a declarat Igor Dodon.

El a afirmat că nu este nici pro-rus, nici pro-european, deoarece pentru el primează interesele Republicii Moldova, iar aceasta are nevoie atât de expertiza europeană pentru implementarea unor reforme, cât şi de reluarea relaţiilor economice cu Rusia.


Realizat de catre STIRIACTUALE  la comanda PMP Prahova Cod AEP 11160002

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(480 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Servicii medicale de calitate la standarde europene

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 august 2019
Autentificare
stiriactuale.ro