Joi, 28 martie 2024 - 11:01:53
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Studenţii basarabeni, descurajaţi de Guvern să vină la studii în România


15 aprilie 2017

Liga Studenţilor (LS IAŞI) condamnă vehement acţiunile Guvernului de descurajare a tinerilor români de pretutindeni de a accesa un program de studii superioare în România prin noile măsuri propuse prin Metodologia de şcolarizare a românilor de pretutindeni, începând cu anul universitar 2017-2018.  În acest sens, Liga Studenţilor a transmis vineri Ministerului Educaţiei Naţionale un set de amendamente la proiectul de metodologie aflat în dezbatere, care vin în sprijinul tinerilor români de pretutindeni.                                      
În martie 2017 a fost lansată în dezbatere publică de către Ministerul Educaţiei Naţionale noua propunere de metodologie de şcolarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior din România, care urmează să fie valabilă începând cu anul universitar 2017-2018, după aprobarea ei de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Această nouă metodologie care în mod deficitar este modificată anual impune un set de limite românilor de pretutindeni în a accesa programe de studii în România, cei mai dezavantajaţi din acest punct de vedere fiind tinerii basarabeni.

MAE vrea să îi oblige pe tinerii din Basarabia până în Noua Zeelandă să vină personal la universităţi să îşi depună dosarul de admitere

Procedura de admitere se modifică în noua metodologie urmând ca tinerii din afara graniţelor să depună dosarele direct la instituţiile de învăţământ superior, fără intermedierea Comisiei mixte MEN-MAE-MRP ce facilita până acum procedurile de admitere. Dacă până acum, funcţiona această comisie mixtă formată de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), pe lângă misiunile diplomatice, unde absolvenţii de liceu îşi duceau dosarul şi alegeau o universitate sau un domeniu de studii în România, în proiectul noii metodologii, MAE vrea să îi oblige e tinerii din Basarabia şi până în Noua Zeelandă să vină personal la universităţi să îşi depună dosarul de admitere. Astfel, absolvenţii ar fi obligaţi să urmeze un întreg arsenal de proceduri birocratice, costuri pentru transport şi cazare în fiecare centru universitar unde doreşte să aplice,  pornind din start în dezavantaj faţă de candidaţii din România. Cel mai grav vor fi afectaţi tinerii din Republica Moldova, unde salariul mediu este de circa 150 de euro pe lună, care ar fi tocmai banii necesari unei deplasări la o universitate de stat din România.

Studenţii basarabeni în continuare nu au acces la bursele de performanţă, de studiu şi de merit

De asemenea, noul proiect de metodologie în continuare nu acordă dreptul celor veniţi la studii în România de a beneficia de bursele de performanţă, de studiu şi de merit oferite de către instituţiile de învăţământ superior. Astfel, meritele acestora nu sunt recompensate prin burse adecvate, accesul lor fiind complet restricţionat de la astfel de forme de sprijin material care încurajează performanţa.

Finanţarea studiilor se pierde abuziv dacă este redobândită cetăţenia română

O altă prevedere existentă în momentul de faţă atât în proiectul de metodologie pentru anul universitar 2017‑2018, cât şi în vechea metodologie pentru anul universitar 2016-2017, îi descurajează în mod grav în momentul de faţă pe tinerii români din afara graniţelor să îşi redobândească cetăţenia română, având în vedere că obţinerea cetăţeniei în timpul studiilor este urmată, pe nedrept, de pierderea finanţării pentru studii.

Considerăm că măsurile noii metodologii scot în evidenţă intenţia vădită a actualei guvernări de a bloca accesul tinerilor români din afara graniţelor care doresc să vină la studii în România, cu atât mai grav cu cât la finalul anului calendaristic trecut, în urma întrevederilor dintre reprezentanţii Ligii Studenţilor şi ai elevilor basarabeni cu Mircea Dumitru, Ministru al Educaţiei la acea vreme, numărul de locuri la studii pentru elevii şi studenţii basarabeni a crescut cu 10%.

Solicităm urgent Guvernului României să includă amendamentele Ligii Studenţilor în cadrul noului proiect de metodologie în vederea promovării unei politici reale de deschidere a Statului Român faţă de comunităţile româneşti din afara graniţelor.

„Anul trecut, când am dat admiterea în România, Comisia mixtă MEN-MAE m-a ajutat foarte mult în a ajunge la studii în ţară. Altfel, nu aş fi avut posibilitatea financiară şi de timp să merg la Iaşi, Cluj‑Napoca şi Bucureşti să îmi depun dosarul, cu atât mai mult cu cât perioadele de dmitere nu se suprapun întotdeauna, iar costurile de transport şi cazare ar fi depăşit mult posibilităţile oricărui absolvent de liceu din Republica Moldova. Mai mult, dacă un student basarabean doreşte în momentul de faţă să redobândescă cetăţenia română, pierde finanţarea studiilor şi astfel orice şansă de a mai termina facultatea. Ori Guvernul îi recunoaşte drept fii ai ţării pe toţi tinerii români din afara graniţelor, ori cei care doresc să săvârşească această nedreptate trebuie să plece!” a declarat Valeria Pîrlea, responsabil studenţi basarabeni în cadrul Ligii Studenţilor (LS IAŞI).

„Guvernul României trebuie să îşi asume drept prioritate naţională facilitarea accesului la studii în ţară şi înlesnirea procesului de redobândire a cetăţeniei pentru tinerii români din afara graniţelor. Ministerul Afacerilor Externe are toată baza logistică pentru organizarea comisiilor de admitere prin intermediul misiunilor diplomatice. Îngreunarea accesului acestor tineri la instituţiile de învăţământ superior românesc şi la redobândirea cetăţeniei române o considerăm un act de trădare naţională şi o concesie făcută lui Igor Dodon şi politicii Rusiei în Basarabia.” a declarat Silvian-Emanuel Man, preşedinte Liga Studenţilor (LS IAŞI).


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro