Unul din cele mai inspirate anunţuri de locuri de muncă tocmai a fost publicat pe un site de profil. Se caută o familie pentru a îndeplini un rol care părea de mult dispărut.
Angajatorii caută un ”dregător la curte”, un bărbat care să îndeplinească o mulţime de funcţii pe un domeniu extraordinar din Spania. Domeniul e aşezat într-o zonă viticolă şi include o zonă de vânătoare şi locuri de pescuit.
Cei interesaţi de acest loc de muncă trebuie să fie dispuşi să plece cu familia în Spania. Doritorii se pot înscrie AICI (click pentru a accesa pagina de detalii).
Iată ce condiţii trebuie să îndeplinească doritorii:
– să fii căsătorit;
– să-ţi facă mare plăcere să lucrezi cot la cot cu soţia ta;
– soţia ta să fie de acord cu noua viaţă;
– să ştii ceva română, engleză sau germană şi spaniolă;
– să realizezi, în sfârşit, că timpul petrecut cu vânătoarea, pescuitul şi viticultura se poate rezuma la expresia ”Ţi-am spus eu că o să-mi folosească toate astea!”;
– să ai o experienţă de lucru cu mentalitatea spaniolă, de preferat acasă la ea;
– să-ţi placă să fii ascultat de oameni, dar mai ales oamenilor să le placă să asculte de tine; adică să fii modelul din zecile de citate despre lideri care umplu internetul nostru de toate zilele;
– să ai chef să te stabileşti în altă ţară cu familie cu tot;
– să ştii că un calculator nu porneşte niciodată dacă nu este băgat în priză, iar MS Office nu este o prescurtare pentru mess;
Cu ce se ocupă un dregător modern:
– vei prelua, împreună cu soţia ta, în administrare un domeniu de aproximativ 3.000 ha din Spania;
– veţi gestiona domeniul de vânătoare, domeniul viticol şi cel agricol;
– veţi gestiona echipe de muncitori şi lucrători pentru toate activităţile necesare;
– te vei ocupa de musafirii care vor vizita domeniul (primire, cazare, masă, activităţi, etc.);
– şi multe altele necesare unei proprietăţi administrate de un om gospodar.
Cazarea şi masa vor fi asigurate gratuit, la proprietate. Pentru a participa la selecţia pentru acest loc de muncă cu adevărat unic, accesează această pagină.