Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Tribunalului Prahova să interzică iniţierea procedurilor de dizolvare sau lichidare a SC Asesoft International SA şi SC Teamnet International SA, deţinute până în 2012 de Sebastian Ghiţă, sau, după caz, suspendarea procedurilor de dizolvare şi lichidare iniţiate, solicitarea venind în contextul în care cele două firme sunt cercetate pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul territorial Ploieşti au solicitat Tribunalului Prahova luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare saulichidare privind S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A., sau, după caz, suspendarea procedurilor de dizolvare şi lichidare iniţiate, în situaţia în care, la data judecării prezentei cereri, acestea proceduri au fost deja iniţiate”, anunţă DNA într-un comunicat dat publicităţii miercuri.
Solicitarea procurorilor anticorupţie este făcută în contextul în care la data de 29 martie 2017, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva celor două firme pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată.
”De asemenea, în cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatelor S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. TeamnetInternational S.A. până la concurenţa sumelor de 13.299.972 lei respectiv 23.195.578,2 lei”, precizează DNA.
Cererea adresată de către procurorii DNA Tribunalului Prahova este motivată prin faptul că prin sentinţele pronunţate de Tribunalul Prahova -Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarele S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A. şi că până la acest moment nu a fost iniţiată procedura falimentului şi dizolvare a celor douăpersoane juridice.
”În cererea adresată Tribunalului Prahova, procurorii arată că măsura propusă are caracter urgent şi se raportează strict la considerentul bunei desfăşurări a procesului penal (prin asigurarea existenţei pe mai departea celor două persoane juridice, a prezenţei lor la termenele de judecată şi a activului patrimonial necesar pentru plata sancţiunii şi a sumelor confiscate în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare definitivă)”, se mai arată în comunicatul DNA.
Teamnet International, firmă deţinută de Sebastian Ghiţă până în 2012, a anunţat, în 20 martie, că a depus cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă la Tribunalul Prahova şi se va concentra în continuare pe reducerea costurilor operaţionale.
”Am luat această decizie la nivelul board-ului Director pentru a ne susţine mai departe ca business şi pentru a ne onora angajamentele faţă de angajaţi, clienţi, parteneri şi furnizori. În perioada imediat următoare, ne vom concentra pe reducerea costurilor operaţionale şi optimizarea proceselor interne, menţinând în acelaşi timp competenţele existente în cadrul companiei”, a declarat directorul adjunct al companiei, Bogdan Nedelcu, în cadrul comunicatului.
Potrivit acestuia, firma va asigura continuitate în dezvoltarea, implementarea şi mentenanţa sistemelor de care este responsabilă atât în România, cât şi în alte ţări.
În luna ianuarie a acestui an, ca urmare a unei solicitări venite din partea News.ro, directorul general al Teamnet Group, Bogdan Padiu, a afirmat că ”informaţia conform căreia Teamnet ar lua în considerare declanşarea procedurii de insolvenţă sau adoptarea oricărei alte măsuri din această categorie este una falsă”.
Administratorul SC Asesoft International, Cristian Anastasescu, şi directorul SC Teamnet International, Bogdan Padiu, sunt urmăriţi penal, sub control judiciar, pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, ambele în formă continuată, precum şi constituire a unui grup infracţional organizat, în cel de-al cincilea dosar în care e cercetat fostul deputat Sebastian Ghiţă.
DNA cere instanţei să interzică procedurile de lichidare sau dizolvare în cazul firmelor Asesoft şi Teamnet
5 aprilie 2017
- Tags:
- nationala,
- dizolvare,
- anticoruptie,
- firme,
- ghita,
- teamnet,
- sebastian,
- tribunalului,
- prahova

Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
DNA recepţie? Vivi Răchită- autodenunţ public la o televiziune naţională, in legătură cu Stadionul Ilie Oană!
-
60.000 de lei este prejudiciul creat de fostul director Marian Nistor, in visteria Pieţei Centrale din Câmpina. Cum va fi recuperat?
-
FOTO Cum ii salvează pielea soţului Simona Albu, city managerul Ploiestiului! Lucrarea ilegală de pe strLaboratorului acoperită urgent de hârti in Primărie
-
Copil cu febră, trimis acasă de la Spitalul de Pediatrie Ploiesti! Mămica, uimită de lipsa de empatie a cadrelor medicale!
-
Petrolul a intrat in zodia...gafelor
-
Consiliul Local Câmpina, informat despre "gaura" de la Piaţa Centrală. De la cine vor fi recuperate penalităţile impuse de ANAF?
-
A reuşit! Volosevici a ingropat termoficarea la Ploieşti! Când demisionaţi dle primar?
-
RASP cere Poliţiei Locale amendarea Blue Planet pentru că nu a deszăpezit Ploiestiul
-
FOTO/ VIDEO Ploiestiul paralizat de prima ninsoare! Volosevici ocupat de apararea Parcului Municipal de CJ, a uitat de deszăpezirea orasului!
-
Volosevici rămâne tot mai singur! Consilierii locali demisionează din AGA de la Termo Ploiesti!
Anul - ediţia nr. 3192
Copyright © 2011 - 2023 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2023 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 27 ianuarie 2023
Autentificare
Autentificare