Marţi, 10 decembrie 2024 - 2:32:53
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

UE a deblocat banii pentru Transporturi


26 iunie 2013

Comisia Europeană a comunicat oficial autorităţilor române reluarea plăţilor prin intemediul Programului Operaţional Sectorial Transport (POS Transport), ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul României, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.

 

“Comisia a decis reluarea plăţilor pe Axele prioritare 1 şi 2 ale programului, cele care au fost afectate de decizia de sistare a plăţilor. În perioada presuspendării programului România nu a transmis declaraţii de cheltuieli către Comisia Europeană nici pe Axele prioritare 3 şi 4, deoarece sistarea plăţilor a fost cauzată de deficienţe înregistrate la nivelul întregului sistem de management şi control al programului” se arată în comunicatul Ministerului.

 

Programul sectorial Transporturi este cel mai bine finanţat din toate programele sectoriale. În exerciţiul financiar 2007-2013, România beneficiază de fonduri structurale nerambursabile în valoare de circa 20 de miliarde de euro, dar rata efectivă de absorbţie era, la finalul lunii mai, de  6,46%, România primind efectiv doar 295 de milioane de euro.

 

Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013 asigură finanţarea unor proiecte strategice pentru România în domeniile rutier, feroviar şi naval. Dintre cele 11 companii beneficiare, cele mai importante sunt CNADNR şi CFR SA.

 

Ministerul precizează că în decembrie 2012, la nivelul POS-Transport era implementată doar o singură măsură dintre cele dispuse de către Comisia Europeană, iar în perioada martie - aprilie 2013, fosta conducere a CFR SA nu a derulat nicio procedură de achiziţie publică, blocând astfel implemetarea procedurilor operaţionale necesare procesului de evaluare a achiziţiilor publice.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 10 decembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro