Joi, 18 aprilie 2024 - 5:59:29
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Guvernul a eşalonat pe şapte ani a datoriile TVR, CFR Marfă şi CFR SA


2 septembrie 2012

CFR_1Datoriile fiscale ale contribuabililor care au de plătit peste 300 de milioane de lei la bugetul de stat vor fi eşalonate pe o perioadă de şapte ani, în această situaţie aflându-se Societatea Română de Televiziune (SRTV), CFR Marfă şi CFR SA, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Executivului.


"Guvernul a aprobat memorandumul prezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin care se propune modificarea şi completarea OUG 29/2011 în sensul introducerii unei excepţii în ceea ce priveşte perioada de eşalonare, astfel încât să poată beneficia de eşalonarea la plata a datoriilor fiscale, pe o perioadă de şapte ani, contribuabilii care au datorii fiscale mai mari de 300 milioane lei", a spus Andrei Zaharescu.

El a precizat că memorandumul propune extinderea excepţiei privind constituirea garanţiilor aplicabile instituţiilor publice şi la autorităţile administrative autonome.

"Din datele ANAF, există trei contribuabili care înregistrează datorii mai mari de 300 milioane lei: SRTV, Societatea Naţională de Transport Feroviar CFR Marfă şi Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A." a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro