Ministerul Transportului şi reprezentanţi ai CNADNR pregătesc un sistem de taxare a autostrăzilor din România. Potrivit capital.ro, şoferii vor fi obligaţi să plătească minim 1,75 de euro pentru fiecare 100 de kilometri, dacă vor să circule pe A1 şi A2.
Taxa ar urma să fie impusă începând de anul viitor, după ce autostrăzile Bucureşti – Piteşti (A1) şi Bucureşti – Constanţa (A2) vor suferi lucrări de reabilitare.
Potrivit jurnaliştilor de la Capital, cei mai mulţi bani pentru autostrăzi şi drumuri naţionale s-au colectat începând cu data de 1 aprilie 2014, din plata accizei de 7 eurocenţi pe carburanţi. Ministerul Finanţelor a anunţat că după un an s-au strâns aproximativ 630 de milioane de euro.
Din roviniete, alte taxe pentru drumuri şi autostrăzi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România obţine aproximativ 250 de milioane de euro.
Între 2014 şi 2015, Statul a strâns din plata accizei peste un miliard de euro, iar din rovinietă – 440 de milioane de euro. Cu aceşti bani, potrivit Capital, s-ar fi construit 288 de kilometri de autostradă la câmpie.