Duminică, 25 august 2019 - 3:11:51
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Salariu minim brut pe ţară - 700 lei lunar din ianuarie 2012


8 decembrie 2011

angajatSalariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 700 lei/lună, începând cu 1 ianuarie 2012, mai mare cu 4,47 procente decât cel din 2011, potrivit unui proiect de act normativ publicat joi pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).

Valoarea salariului de bază minim se stabileşte pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie, pe lună, în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern, de majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată vor beneficia 790.677 persoane, din care 125.762 sunt bugetari.

În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 670 lei lunar pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe lună în anul 2011, în conformitate cu prevederile Hotarârii Guvernului 1193/2010.

Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Potrivit proiectului, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, stabilirea de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se realizează de către personalul MMFPS prin inspectoratele teritoriale de muncă judeţene şi al municipiului Bucureşti, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

Potrivit notei de fundamentare, MMFPS estimează că prin creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat impactul macroeconomic asupra inflaţiei va fi nesemnificativ, având în vedere ponderea scăzută a salariaţilor încadraţi la salariul de bază minim brut pe ţără, precum şi faptul că majorările propuse se încadrează în prognoza privind creşterea productivităţii muncii.

Totodată, se estimează că majorările propuse vor avea efecte pozitive asupra creşterii economice, prin stimularea ocupării şi reducerea muncii la negru.

În 6 decembrie, ministrul Muncii, Sulfina Barbu, declara că Guvernul va adopta săptămâna viitoare o hotărâre privind stabilirea salariului minim pe economie probabil la 700 de lei, începând cu 1 ianuarie 2012, în urma unor noi discuţii cu sindicatele şi patronatele. De asemenea, Sulfina Barbu a precizat că Ministerul Muncii va analiza posibilitatea reducerii cu 50% a contribuţiilor la asigurările sociale pentru salariile de până la 1.000 de lei, soluţie propusă de patronate.
Sursa: Agerpres.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(47 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Servicii medicale de calitate la standarde europene

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 august 2019
Autentificare
stiriactuale.ro