Marţi, 19 martie 2024 - 7:51:40
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Uber inventează taximetria cu barca. Cum va funcţiona noua aplicaţie


6 iulie 2015

Compania Uber, care a provocat proteste ale taximetriştilor în mai multe ţări, vrea să lanseze UberBOAT, un serviciu de taximetrie pe apă. Noul serviciu este destinat în special celor care vor să traverseze strâmtoarea Bosfor.

Aplicaţia va folosi ambarcaţiuni Beneteau, care sunt deţinute de o companie locală. Astfel, marile companii de transport de agrement urmează să aibă o concurenţă serioasă. O călătorie cu barca ar putea ajunge la aproximativ 2 euro dacă mergeţi cu alte 7 – 10 persoane. Dacă sunteţi singur plătiţi 17 euro.

Taximetriştii francezi au protestat în stradă, au incendiat maşini şi au blocat aeroporturi şi gări în cadrul unei greve la nivel naţional prin care, spun ei, denunţă concurenţa neloială din partea companie americane Uber.

Serviciile de taximetrie Uber au fost scoase în afara legii în România la începutul lunii mai. De altfel, aplicaţia nici nu a apucat să devină populară întrucât a apărut în ţara noastră pe 25 februarie. Preţul a fost de 1,39 de lei pe kilometru. Cei care doreau să circule cu Uber trebuiau să-şi instaleze aplicaţia pe smartphone sau tabletă şi să dea datele unui cont bancar.

Maşinile Uber, conduse de persoane particulare care se înscriau în program, luau clientul, îl duceau la destinaţie, iar banii erau luaţi direct din cont şi transferaţi către şofer. Din aceşti bani, un comsion se ducea către compania Uber.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Clinica Roua


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro